Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse într-un borcan cu varză murată şi într-o pungă cu cereale integrale 5.500 tablete steroizi anabolici.
În data de 12 mai a.c., în jurul orei 18.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Ion P., în vârstă de 36 ani, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, care efectua o cursă pe ruta Republica Moldova – Italia.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună a descoperit în bagajele bărbatului, ascunse într-un borcan cu varză murată şi într-o pungă cu cereale integrale, 5.500 tablete steroizi anabolici (3.000 tablete OXAHDROLOMOS 10 mg, 1.000 tablete TURIHABOLOS 1 mg, 1.500 tablete STAHOS 10 mg ).
Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante în vederea confiscării şi sancţionarea contravenţională a persoanei in cauză cu amendă în valoare de 33.000 lei.