RAFO a depus la Tribunalul Bacău documentaţia cu privire la deschiderea procedurii de faliment, concomitent cu semnarea unui contract de vânzare a acţiunilor către o firmă austriacă, a declarat în exclusivitate pentru Agerpres, Ion Marian, consilier PR la firma profilată pe rafinarea ţiţeiului din Oneşti.
„Instanţa băcăuană urmează a se pronunţa cu privire la solicitarea iniţierii falimentului”, a precizat Ion Marian.
Potrivit acestuia, acţionarul majoritar, Petrochemical Holding, care are sediul la Viena, „a semnat joi un contract de cedare – vânzare de acţiuni către firma austriacă Andreas Capital GmbH”.
„Preluarea efectivă a acţiunilor RAFO va mai dura, urmând procedurile legale, dar o delegaţie a firmei austriece care a contractat preluarea pachetului de acţiuni a sosit la RAFO, unde, vineri, a şi început discuţii tehnico-economice cu cei trei membri ce compun managementul actual al RAFO”, a mai subliniat Ion Marian.
El a mai precizat că discuţiile respective se poartă în perspectiva sosirii săptămâna viitoare la rafinăria din Oneşti a noului proprietar, când va fi finalizat un program ce vizează repornirea parţială a unor instalaţii într-o primă de etapă de viitoare activitate de producţie.
De asemenea, cu acelaşi prilej urmează a fi clarificate cu reprezentanţi ai sindicatului de la RAFO ‘modul de rezolvare a problemelor salariale, stabilirea locurilor de muncă pentru perioada imediat următoare, dar şi în etapele următoare de reactivare a producţiei’, a mai indicat consilierul PR al RAFO.
RAFO se află în stare de conservare de 5 ani şi are în prezent 380 de salariaţi activi.
(Sursa: radioiasi.ro)