Vin în fața ieșenilor cu un program concret, construit în jurul problemelor mari ale orașului și aspirațiilor locuitorilor săi. În ultimele luni, am mers în cartiere și am stat de vorbă cu mii de oameni, am organizat evenimente tematice la care am invitat specialiști, m-am documentat împreună cu echipa mea privind toate domeniile de competență ale administrației locale.
Zi de zi, am analizat problemele din oraș și am venit cu soluții concrete în fața presei, pe pagina de Facebook și aici, pe website. Pornind de la această documentare serioasă, am decis să-mi structurez programul pe 5 direcții prioritare cu o serie de măsuri concrete și realiste, program ce va fi implementat integral în cei 4 ani de mandat.
Iașul conectat
Am reușit să unesc pe calea aerului Moldova de Transilvania și voi putea să mobilizez toate forțele locale și regionale pentru demararea lucrărilor pentru autostrada Iași – Târgu Mureș și modernizarea căilor ferate Iași – București și Iași – Cluj-Napoca.
Evoluția rapidă a Aeroportului Iași nu trebuie să se oprească. Am realizat un plan de extindere astfel încât Aeroportul să devină generator de venituri pentru bugetul local, iar zona cargo să contribuie la orientarea mediului antreprenorial către realizarea de produse inovatoare. Ca primar, voi putea să valorific la maxim acest avantaj competitiv al Iașului.
Iașul competitiv
Deși în România sunt peste 70 de parcuri industriale, în Iași nu avem nici măcar unul. În timpul mandatului meu, voi realiza primul parc industrial în Iași prin care vor fi create minim 3.000 de locuri de muncă stabile și bine plătite.
Îmi asum ca obiectiv de lungă durată transformarea Iașului într-un pol al inovării prin susținerea IT-ului și a cercetării-dezvoltării. Ca primar, voi fi principalul susținător al cooperării dintre companii, universități și institute de cercetare.
Voi susține antreprenorii ieșeni prin crearea de minim 3 incubatoare de afaceri, înființarea unei scheme de ajutor de minimis și crearea unui birou unic pentru mediul de afaceri. Voi deveni cel mai pro-business primar din istoria Iașului pentru că bunăstarea oamenilor și prosperitatea afacerilor sunt dependente una de alta.
Ca manager al Aeroportului, am știut să conving companiile aeriene să introducă curse noi la Iași. Am energia și priceperea să fiu un primar care va atrage investitorii mari în orașul nostru.
Iașul bine administrat
În primele 6 luni de mandat, voi face transparente toate cheltuielile Primăriei și societăților din subordine. Estimez o eficientizare ce va aduce economii de minim 20% din banii publici doar prin transparență și corectitudine.
În primul an, voi reduce birocrația din Primărie. Pentru început, voi automatiza cât de mult posibil serviciile oferite prin sisteme informatice. Acolo unde acest lucru nu este posibil, voi eficientiza procesul prin crearea unui birou unic.
Prioritatea numărul unu va fi atitudinea față de ieșeni. Pentru a monitoriza activitatea angajaților, voi cere crearea unei aplicații pentru telefonul mobil prin care cetățenii vor putea trimite toate nemulțumirile pe care le au, dar și verifica stadiul procesării solicitărilor lor.
Iașul mobilității eficiente
Voi moderniza transportul public prin achiziția de noi mijloace de transport, eficiente și nepoluante. În primii 2 ani de mandat, Primăria va accesa fonduri europene pentru achiziția de minim 12 tramvaie și 50 de autobuze electrice noi. Transportul urban va fi transformat în transport metropolitan prin legarea tuturor localităților din zona metropolitană de oraș.
Am un plan concret prin care voi rezolva problemele din traficul rutier al orașului create de actuala administrație. Introducerea de sensuri giratorii, sensuri unice, scoaterea traficului greu din oraș și crearea de noi piste pentru bicicliști sunt doar câteva acțiuni din planul meu.
Mă voi concentra de la bun început pe reabilitatea străzilor secundare din cartiere și amenajarea parcărilor dintre blocuri, asfaltând minim 20 de kilometri anual.
Iașul verde
Unul din proiectele prioritare pentru mine este eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe. În 4 ani, voi reabilita minim 200 de blocuri din Iași, astfel încât prețul utilităților plătit de ieșeni să scadă.
Voi orienta orașul către o creștere a utilizării surselor regenerabile de energie prin atragerea de fonduri europene. În cei 4 ani de mandat voi dota o mare parte din clădirile publice cu panouri solare și fotovoltaice.
În perioada mandatului, îmi propun să cresc suprafața spațiilor verzi din oraș în așa fel încât fiecare ieșean să aibă un parc la cel mult 15 minute de mers pe jos. Voi crea noi spații de joacă în fiecare cartier, pentru că le consider vitale pentru sănătatea și buna dezvoltare a copiilor.