Ieșeanul cu cele mai mari datorii la stat. Avocați, arhitecți, oameni de afaceri și interlopi din capitala Moldovei, pe „lista rușinii”

0
706

187.230 de contribuabili persoane fizice cu restanțe fiscale mai mari de 1.500 de lei la 31 martie 2016 au apărut pe lista ANAF, publicată luni seara. Dintre aceștia, peste 4.500 sunt din Iași.

 

Un număr de 4.530 de persoane din municipiul Iași care au debite la bugetul de stat, bugetul asigurărilor de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale au apărut pe „lista rușinii” publicată aseară de ANAF. Printre aceștia se numără notari, avocați, arhitecți, constructori, oameni de afaceri, soții de oameni de afaceri și multe alte persoane cunoscute din Iași. Lista cuprinde și interlopi, arată Cityzen.ro.

 

Pe prima poziție în topul ieșenilor datornici se află notarul public Mihai Șuleap. Notarul este cercetat de DNA într-un dosar pentru abuz în serviciu întrucât nu a virat la bugetul statului impozitul aferent actelor translative de proprietate pe care le întocmea. Procurorii au calculat în 2014 un prejudiciu de 2,1 milioane lei. Însă, potrivit ANAF, notarul datorează bugetului de stat nu mai puțin 5,4 milioane lei. În topul național, Șuleap ocupă poziția 35 din 187.230 de persoane.

 

TOP datornici (debitul face referire strict la datoriile la bugetul de stat)

Mihai ȘULEAP                        5.445.981

Valeriu BOICENCO                  1.429.872

Valerică I. IRIMIA                   1.196.197

Costin I. BODEA                     845.185

Ciprian Vasile V. SARMAN         676.303

Cristinel C. OLARIU                  515.679

Gheorghe I. ACHIȚEI               584.813

Beatrice-Alina M. SHALALFEH     479.572

Mohammad YYM SHALALFEH     445.989

Mihail VLASOV                         428.753

Toni-Cristian O. BALTAG            327.117

Daniel-Remus D. MORARU          327.002

Nicoleta HODOROABĂ               357.590

Gabriela I. LUȚĂ                        241.342

 

Fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita, figurează și el pe „lista rușinii” cu un debit de 116.264 de lei. În topul ieșenilor cu datorii la bugetul de stat figurează și trei arhitecți ai Iașului: Marian Jan CHIRIȚA (83.301 lei), Ladislau Lăcătușu (27.777 lei) sau Ana Maria Zup (19.207 lei).

 

Dacă vreţi să vedeţi listele datornicilor la ANAF, trebuie să intraţi pe site-ul data.gov.ro, la „Seturi de Date”, iar mai apoi la capitolul „Datoriile către bugetul de stat”. Aici veţi regăsi listele publicate deja de ANAF Fisc.

 

(Sursa: Cityzen.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments