Conectivitatea crescută din utimii trei ani a creat premisele creşterii constante a traficului aerian la Aeroportul Iaşi şi, implicit, a numărului de pasageri. Aerogara ieşeană are adresabilitate regională, reuşind să devină atractivă pentru companiile aeriene, prin infrastructura complexă şi modernă, oferind în acelaşi timp multiple oferte de zbor spre 16 destinaţii externe, dar şi interne.
Practic, primul trimestru al anului 2016 s-a dovedit a fi profitabil inclusiv în ceea ce priveşte cifrele de trafic înregistrate la Aeroportul Iaşi.
Astfel, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul pasagerilor care au optat pentru serviciile aeroportului ieşean este mai mult decât dublu, ajungând la 143.388, şi e aproape triplu faţă de numărul de călători înregistrat în intervalul similar din 2014.
Marius BODEA, Preşedintele C.A. al Aeroportului Internaţional Iaşi:
„În mod cert, dinamica accelerată de dezvoltare şi creşterea constantă a numărului de călători la Aeroportul Iaşi sunt o provocare pentru noi, însemnând, de fapt, mai multă preocupare şi responsabilitate din partea noastră. Continuarea dezvoltării infrastructurii Aeroportului Iaşi, printr-un proiect vizionar, realizabil în etape în următorii ani, este absolut necesară, ţinând cont că anul acesta va suprinde un trafic de peste 850.000 de pasageri, aproape de trei ori mai mare faţă de anul anterior, iar în 2017 datele companiilor arată că am putea atinge pragul de un milion de pasageri, mai ales că sunt anunţate curse noi, iar unele companii urmează să mărească frecvenţa unor zboruri. În plus, dorim să atragem la Iaşi un număr cât mai mare de pasageri, inclusiv din Republica Moldova şi Ucraina, lucru care se întâmplă deja. Trebuie să înţelegem că această creştere a traficului înseamnă, înainte de toate, mai mult dinamism, mai multă deschidere şi, implicit, multiple posibilităţi de dezvoltare economică a Iaşului, dar şi a întregii regiuni de Nord-Est.”