UniCredit Business Integrated Solutions sărbătorește inaugurarea noii sale clădiri de birouri din Iași

0
768

UniCredit Business Integrated Solutions – compania globală de servicii a grupului, destinată furnizării de servicii în domeniile IT&C, back office, middle office, servicii imobiliare, de securitate și achiziții – sărbătorește inaugurarea noii sale clădirii de birouri din Iași, România, în prezența lui Carlo Vivaldi, Director Divizia ECE, UniCredit și a lui Paolo Cederle, CEO UniCredit Business Integrated Solutions.

 

Acum un an, Sucursala din România a aniversat 10 ani de la înființarea UniCredit Business Integrated Solutions în România, fiind una dintre primele companii care a investit în Operations în 2005.

 

De atunci, Sucursala a crescut, ajungând în prezent la 1.500 de angajați (ceea ce reprezintă peste  14% din forța de muncă a companiei), în cele două sedii din București și Iași. Dintre aceștia, aproape 600 de angajați vor fi relocați în noile spații de birouri ale complexului Palas, din clădirea United Business Center 6, din centrul de afaceri al orașului Iași.

 

“Prin capabilitățile și funcționalitățile sale îmbunătățite, noul sediu va întări și mai mult prezența UniCredit în România, țară în care grupul este prezent încă din 2002,” a spus Carlo Vivaldi, Director Divizia ECE, UniCredit. “De asemenea, centrul de competențe UniCredit Business Integrated Solutions este astăzi un punct de referință pentru băncile din divizia ECE, oferind suport în crearea unei experiențe digitale a consumatorului, care se bazează pe internet banking, mobile, multichannel, CRM și Big data.”

 

“Anul trecut am marcat cea de-a 10-a aniversare a companiei noastre în România,” a adăugat Paolo Cederle, CEO UniCredit Business Integrated Solutions. “Azi sărbătorim o nouă etapă de evoluție în istoria UBIS în România, devenit recent cel de-al treilea ca mărime din cadrul UniCredit Business Integrated Solutions, după Italia și Germania. Împreună răspundem unor provocări importante, prin contribuția centrului nostru de competențe tehnologice inovatoare și dinamice din România. Sucursala, care s-a dezvoltat în mod constant în ultimii 10 ani, va continua să crească din punct de vedere al resurselor umane cu încă 20% în următorii doi ani, ceea ce este o dovadă în plus a rolului nostru asumat de angajator activ în România.”

 

UniCredit Business Integrated Solutions va continua să dezvolte noi proiecte interesante alături de specialiștii săi în IT&C și viitorii angajați care se vor alătura unei comunități globale tinere și dinamice.

 

 

UniCredit Business Integrated Solutions

UniCredit Business Integrated Solutions este compania globală de servicii a grupului, destinate furnizării de servicii în domeniile IT&C, back office, middle office, servicii imobiliare, de securitate și achiziții.

 

Este una dintre primele companii de acest fel create la nivel european, cu scopul de a consolida și reorganizea activitățile operaționale necesare funcționării corecte a activităților grupului, bazându-se pe o livrare mai flexibilă și mai inovatoare a serviciilor.

Compania numără aproximativ 10.600 de angajați și operează în 11 țări: Austria, Germania, Italia, Polonia, Marea Britanie, Cehia, România, Slovacia, Ungaria, precum și în New York si Singapore.

 

Pentru mai multe informații, accesați: www.unicreditgroup.eu/ubis

 

 

UniCredit

UniCredit este un grup financiar european de top, cu o prezență internațională în 50 de piețe din toată lumea. Cu aproximativ 8.000 de sucursale și peste 144.000 de angajați care deservesc peste 32 de milioane de clienți, Grupul operează în 17 țări europene, cu active de 860 de miliarde de euro.

UniCredit are, de asemenea, una din cele mai mari prezențe în Europa Centrală și de Est, cu mai mult de 3.300 de sucursale și active de 202 miliarde de euro. UniCredit operează în Austria, Azerbaijan, Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina și Ungaria.

 

Mai multe detalii sunt disponibile la: www.unicreditgroup.eu/en 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments