Nepotul profesoarei ucise și abandonate pe Transfăgărășan a fost reținut pe Aeroportul Otopeni

0
103

Potrivit procurorilor din Sibiu care anchetează cazul, există indicii temeinice că nepotul femeii ar fi autorului omorului. Motivul crimei ar fi o moştenire pe care femeia urma să o primească de la o mătuşă de care avea grijă

 

Viorica Borzoş a fost găsită moartă pe Transfăgăraş într-o parcare în data de 9 mai şi încă de la început bănuielile s-au îndreptat către nepotul ei care între timp a plecat în Italia. Tânărul a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni şi va fi prezentat astăzi Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare pentru omor.

 

„S-a apreciat că sunt indicii temeinice care duc la bănuiala rezonabilă că fapta a fost săvârşită de B.M.E., nepotul victimei, motiv pentru care, prin ordonanţa procurorului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de omor“, se arată intr-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu citat de „Adevărul”.

 

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, femeia a fost asfixiată. „După ce ne-a venit raportul de la Medicină Legală, tindem spre varianta unui omor pentru că leziunile care au fost în zona gâtului nu s-au datorat ştreangului, ci apăsării mâinilor. I-au fost, de asemenea, obturate căile respiratorii. Asta ne-au spus medicii legişti“, a declarat Ion Veştemean, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

 

Tot raportul medico-legal arată că femeia a fost ucisă aproximativ cu două zile înainte de a fi găsită luni, 9 mai în judeţul Sibiu. Viorica Borzoş a fost văzut ultima dată în viaţă sâmbăta trecută la un concert în Piaţa Sfatului din Braşov. Era, se pare, însoţită de un bărbat. Anchetatorii bănuiesc că profesoara a fost ucisă în altă parte şi apoi trupul ei a fost aruncat pe marginea drumului.

 

Viorica Borzoş era de 20 de ani profesoară de sport la Colegiul Remus Răduleţ din Braşov. Era foarte iubită de elevi şi de colegi. Motivul crimei ar fi se pare o moştenire în Bran, o casă şi mai multe terenuri.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments