O ştire de ultimă oră, difuzată de mai multe posturi de televiziune de la noi, menţionează că Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, ar fi decedat într-un accident de maşină care a avut loc, duminică seara, în Ilfov, între Buftea şi Corbeanca. Informaţia nu a fost confirmată oficial.
Din primele informaţii, se pare că în accident a fost implicată o maşină aparţinând firmei Hexi Pharma, condusă de Dan Condrea, menţionează B1 TV şi Realitatea TV
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au găsit actele patronului Hexi Pharma în maşină, chipul victimei fiind distrus. Deocamdată nu se ştie câte persoane se aflau în maşină.
Firma Hexi Pharma se află în centrul scandalului dezinfectanţilor diluaţi care au fost vânduţi, ani la rând, spitalelor şi şcolilor din România.
(Sursa: libertatea.ro)