În aceste zile – 24-27 mai 2016 – Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași primește vizita de evaluare (follow-up) a Asociaţiei Universităţilor Europene (EUA) prin Programul de Evaluare Instituţională (IEP).
Prima etapă a acestei evaluări a avut loc în 2012, rezultatul fiind un raport în care se preciza: „UMF Iași este o instituție cu tradiție și cu reputație înaltă la nivel național și internațional. Are cadre didactice și personal administrativ foarte motivat, studenți devotați și se bucură de sprijinul partenerilor. Evaluările externe au confirmat poziția sa de lider în regiune și în țară. UMF are capacitatea de a răspunde provocărilor și oportunităților din viitor. Echipa are încredere că UMF își va îndeplini misiunea, adăugând valoare pentru bunăstarea societății românești, își va consolida poziția de jucător global în calitate de universitate de medicină și farmacie și va contribui la progresul științific internațional în medicină, stomatologie, farmacie și bioinginerie.”
În cadrul vizitei de „follow-up”, făcută la solicitarea UMF Iași, care are loc în aceste zile, echipa de evaluatori, formată din profesori cu experiență recunoscută în activitatea academică din diverse universități din Europa, are numeroase întâlniri atât cu conducerea universității dar, mai ales, cu studenții și cadrele didactice. Scopul acestor discuții directe este identificarea punctelor tari și punctelor slabe din activitățile desfășurate în pregătirea tinerilor viitori absolvenți dar și a rezidenților sau doctoranzilor pentru menținerea sau chiar creșterea performanțelor universității noastre. În scopul analizării performanțelor managementului universității, evaluatorii EUA au întâlniri și cu personalul administrativ al UMF Iași. În raportul din 2012, evaluatorii EUA notează privind performanța managementului administrativ: „Se apreciază calitatea managementului administrativ, care, în ciuda restricțiilor bugetare impuse din exterior, oferă un sprijin esențial în gestionarea eficientă, echipa de evaluare fiind impresionată de funcționarea conducerii universității, colegialitatea lor și performanța strategică.”
Evaluarea desfășurată are un caracter colegial și formativ și vine în întâmpinarea conducerii universității pentru găsirea pârghiilor esențiale în vederea unei continue performanțe instituționale. „Accentul deosebit a fost pus pe creșterea satisfacției studenților și a cadrelor didactice în activitățile educaționale și de cercetare pe care le desfășoară în cadrul universității iar echipa de evaluatori a remarcat o deschidere pentru schimbare a întregii comunități academice, regăsind puse în practică recomandările de la evaluarea anterioară. Învățământul centrat pe student reprezintă pivotul creșterii calității iar una dintre modalitățile de atingere a performanțelor atât didactice cât și cele de cercetare este comunicarea așa cum mi-am asumat prin planul managerial și cum voi susține întotdeauna.” a explicat rectorul universității Prof.Dr. Viorel Scripcariu.
Echipa de evaluatori este formată din :
– președintele comisiei – Juan Viñas-Salas – este președintele Catalan Royal Academy of Medicine și al Catalan Health Institute. A fost rectorul Lleida University între 2003-2011
– Andy Gibbs – expert Bologna din Marea Britanie, Internationalisation Programme Manager Glasgow Caledonian University, Glasgow, (UK)
– Börje Lennart Olausson – Goteborg University (Suedia)
– Samin Sedghi Zadeh – reprezentantul studenților din Facultatea de Medicină, Universitatea din Torino
Asociaţia Universităţilor Europene – European University Association (EUA) reprezintă peste 850 de instituții de învățământ superior din 47 de țări. EUA joacă un rol crucial în Sistemul Bologna și în influențarea politicilor Uniunii Europene asupra învățământului superior, al cercetării și inovării.
Programul de Evaluare Instituţională – Institutional Evaluation Programme (IEP) oferă sprijin instituțiilor de învățământ de dezvoltare a conducerii lor strategice și de îmbunătățire a capacității de a gestiona schimbările, printr-un proces de evaluări instituționale voluntare. IEP se asigură că instituțiile de învățământ superior obțin beneficii maxime dintr-o evaluare globală efectuată de către o echipă de lideri de învățământ superior cu experiență. La cerere, IEP efectuează evaluări coordonate la nivel național sau regional.