Tentativă de omor. Ieșean trimis în judecată după ce și-a înjunghiat la nervi partenerul de pahar

0
117

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Ţuţurman Gabriel, în vârstă de 57 de ani, cercetat în stare de arest preventiv,  pentru comiterea infracţiunii de „tentativă de omor”.

 

„În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în noaptea de 09/10.04.2016, în jurul orei 00:00, în timp ce se afla în apropierea unui magazin din satul şi comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, i-a aplicat persoanei vătămate Curugiu Cristian o lovitură de cuţit în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i plagă înjunghiată hemitorace stâng penetrantă în cavitatea pleurală stângă şi cavitatea pericardică, cu plăgi cardiace şi secţionare arteră mamară stângă, hemotorax masiv stâng, minim pneumotorax stâng, hemopericard, şoc hemoragic, leziuni care i-au pus în primejdie viaţa victimei”, au arătat procurorii ieșeni în materialul transmis judecătorilor.

 

Dosarul urmează să parcurgă procedura de cameră preliminară la Tribunalul Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments