Microbuz școlar implicat într-un incident rutier la Țibănești: patru copii au fost răniți

0
151

Un incident rutier a avut loc, astăzi, în comuna Țibănești din județul Iași. Un microbuz școlar a intrat într-un șanț, după ce a încercat să evite coliziunea cu un autoturism aflat în fața sa și a frânat brusc. Patru copii au fost răniți.

 

Mai mulți copii au suferit leziuni ușoare, însă patru dintre aceștia au fost transportați la Spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași.

 

Șoferul microbuzului le-a spus polițiștilor că a pus o frână bruscă pentru a evita coliziunea cu alt autoturism. El a fost testat, dar nu consumase băuturi alcoolice, scrie „Ziarul de Iași”.

 

Un echipaj SMURD pentru victime multiple s-a deplasat la locul impactului pentru a le acorda elevilor primul ajutor și pentru a-i transporta la spital.

 

Deși incidentul a avut loc la ora 12.15, apelul la 112 pentru solicitarea ambulanţei a fost efectuat la mai bine de 3 ore. Copiii au început să se plângă de dureri de mâini și de picioare după ce au ajuns acasă, iar părinții lor i-au trimis la medicul de familie.

 

Medicul a spus că aveau contuzii minore, dar a cerut totuși ambulanța pentru victime multiple.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments