Masacru în Venezuela. 11 persoane au fost executate în stil mafiot

0
91

Autorităţile au confirmat că atacatori rămaşi neindentificati au împuşcat mortal în noaptea de duminică 11 persoane, printre care se număra trei adolescenţi, în statul venezuelean Trujilo.

 

De asemenea, una dintre victime are cetăţenie columbiană, informează BBC. Imediat după atac, suspecţii au părăsit locul crimei cu ajutorul mai multor autovehicule, informează news.ro.

 

Potrivit primelor informaţii, atacatorii le-ar fi ordonat victimelor să iasă din casă. Victimele au fost ucise în stilul unei execuţii. Cei opt adulţi, toţi bărbaţi, aveau între 18 şi 76 de ani, în timp ce adolescenţii aveau 15, 16 şi 17 ani. Columbianul, în vârstă de 76 de ani, a fost identificat că Alberto Diaz Patino.

 

Între timp, organizaţiile nonguvernamentale susţin că criminalitatea este pe o pantă ascendenta în Venezuela, iar situaţia este agravata de profundă criză economică declanşantă de scăderea preţului barilului de ţiţei pe piaţa internaţională.

 

În 2014, peste 24.980 de persoane au murit în crime violente, asta înseamnă că au fost comise 82 de crime la fiecare 100.000 de locuitori.

 

Mai mult, o astfel de rată a omuciderilor ar fi mai întâlnită în cazul statelor care se afla în război, ceea ce nu este cazul Venezuelei.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments