REVOLTĂ LA ȚIBANA! Sătenii sunt foc și pară pe preotul din comună care le-a sedus femeile: „E un curvar”

0
488

Scandal mare în comuna Ţibana din judeţul Iaşi, unde zeci de săteni sunt foc şi pară pe preotul din sat. Oamenii spun că părintele, care este căsătorit acum pentru a doua oară, aduce ruşine în sat din cauză că umbla şi cu alte femei.

 

Ultima soţie chiar l-ar fi surprins în flagrant, l-ar fi filmat, iar de atunci e război în familie, spun oamenii. Până se lămuresc lucrurile, preotul a fost suspendat din funcţie şi nu mai poate sluji, arată Știrile Pro TV.

 

Oamenii spun că preotul slujeşte la biserică din sat de aproape 20 de ani. Totul a fost bine, până în urmă cu vreo 7 ani, când bărbatul a decis să divorţeze de femeia cu care avea doi copii. Localnicii spun că la scurt timp, părintele a căpătat o dispensă de la superiorii săi ierarhici şi s-a căsătorit din nou.

 

 

Dar scandalurile au continuat şi în noua familie. Sătenii susţin că bărbatul, chit că era însurat, umblă în văzul lor şi cu alte femei, fără să-i pese de părerile enoriașilor. Oamenii spun că anul trecut, soţia acestuia l-ar fi filmat pe preot cu o altă femeie, apoi s-a dus cu filmuleţul la Mitropolie. Preotul a fost suspendat pe durata cercetărilor şi oamenii spun că de atunci face prăpăd în curtea parohiei: rupe florile şi distruge gardurile.

 

Pe de altă parte, conducerea Mitropoliei neagă existenţa unui film predat de nevasta părintelui, şi l-ar fi oprit de la slujire din cauza scandalurilor din familie.

 

De când a divorţat prima dată, oamenii spun că părintele a luat-o pe căi greşite: nu se mai îngrijea de biserică, hainele preoţeşti dispăreau şi chiar stricase o centrală nouă. După ce a fost suspendat, localnicii susţin că preotul vine la biserică, atunci când nu e nimeni pe-acolo şi face stricăciuni…

 

Vasile Morariu, sătean: „E un curvar. Toată lumea îşi bate joc de el. S-a apucat de dărâmat, dărâma garduri. Pe el l-a dat afară, nu mai are voie nici de preot, nici de dascăl. Un om a dat 5 milioane şi a pus trandafiri şi a venit şi i-a stricat. Îl dăm afară definitiv.”

 

Sătean: „A trăit cu o femeie a avut doi copii, i-a dat biserica clemență să se căsătorească cu încă o soţie, a maltratat-o a bătut-o şi a mers cu femeie de moravuri uşoare. A înregistrat pe video perversiunile la care se deda sfinţia sa.”

 

Sătean: „Banii oamenilor pe care i-a dat la biserică nu au ajuns aici. Da, da, joacă şi la noroc. Asta nu-i drum drept, asta-i credinţă? S-a băgat la joc, S-a lăsat în chiloţi şi a luat femeile la dans.”

 

Reprezentanţii Mitropoliei spun că l-au suspendat pe părinte vreme de 1 an, să aibă răgaz să-şi îndrepte comportamentul.

 

Marian Timofte, vicar administrativ MMB: „A fost sancţionat din toamnă trecută pentru un an de zile cu oprirea totală de la săvârşirea tuturor lucrărilor sfinte astfel încât el nu slujeşte. Sunt probleme în familie şi el trebuie să şi le rezolve.”

 

Sătenii sunt revoltaţi şi spun că nu mai vor să-l vadă prin prejma nici în ruptul capului.

 

Sătean: „I-am spus: părinte, ai depus un jurământ că nu vei fi curvar, habotnic, dar văd că le-ai făcut pe toate. Nu a respectat nimic! Să plece şi să nu-l mai vedem.”

 

Preotul susţine categoric că nu este vinovat.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments