Cu ocazia „Zilei Internaţionale a Copilului”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi organizează miercuri, 1 Iunie, între orele 09.00-16.00, “Ziua Porţilor Deschise”.
Copiii, dar şi însoţitorii acestora sunt aşteptaţi la sediulInspectoratului şi al subunităţilor din Iaşi, Paşcani, Tîrgu Frumos, unde vor avea posibilitatea să asiste la prezentarea autospecialelor de intervenţie, la exerciții demonstrative efectuate de lotul sportiv al inspectoratului precum și la demonstrații cu echipamentele de descarcerare.
În cadrul acestor activităţi, copiii vor afla mai multe lucruri despre intervențiile salvatorilor ieşeni și vor învăța cum să se protejeze în caz de incendiu sau cutremur. Totodată, ei vor putea „să testeze” câteva din echipamentele tehnice din dotarea autospecialelor de stins incendii.
Pompierii ieşeni urează “La Mulţi Ani!” tuturor copiilor şi îi aşteaptă cu „Porțile Deschise”!