Vaslui. Femeie cu dublă cetățenie, britanică și thailandeză, prinsă în flagrant cu droguri de mare risc

0
136

Poliţiştii antidrog, sub coordonarea procurorului din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui, au depistat în flagrant o femeie de 35 ani, bănuită de comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.

 

Potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în seara de 30 mai, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui şi Biroului Rutier Bârlad au oprit în trafic, pe raza oraşului Bârlad, un autoturism înmatriculat în Albania, conducătorul auto şi două pasagere fiind conduşi la sediul Poliţiei municipiului Bârlad.

 

„Poliţiştii au găsit în poşeta uneia dintre femei, o persoană cu dublă cetăţenie, thailandeză şi britanică, un plic cu o substanţă albă, sub formă de cristale, iar în obiectele de vestimentaţie ale acesteia două dispozitive cu ajutorul cărora se consumă droguri. În urma constatării tehnico-ştiinţifice efectuate a rezultat că substanţa găsită este metamfetamină, iar un dispozitiv prezintă urme cu această substanţă”, precizează sursa citată.

 

Pe numele femeii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments