Scandalul pacienților cobai: 3.000 de români folosiți în experimente ilegale, 50 de medici psihiatri implicați

0
116

Noi informații în dosarul medicilor care au transformat pacienți în cobai. Potrivit anchetatorilor, cel puțin 3.000 de români au fost cobai fără să știe. În dosarul instrumentat de procurorii de la Parchetul General, 50 de medici psihiatri sunt acuzați că au testat medicamente în mod ilegal.

 

Se pare că 3.000 de pacienți ar fi fost implicați în studiile clinice pe care procurorii le-au ridicat din 16 spitale, pentru a vedea dacă s-a resepctat legislația învigoare.

 

Deocamdată sunt suspiciuni asupra unui medic psihiatru din Arad. Delia Podea a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce a fost audiată de către procurori în noaptea de marţi spre miercuri. Medicul va fi prezentantă Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

 

Cele mai grave acuzaţii planează asupra acestui medic. Femeia, care e şi profesor universitar, s-ar fi folosit de rezidenţi ca să falsifice semnăturile unor pacienţi. Ar fi obţinut astfel nenumărate documente false, care arătau că bolnavii sunt de acord să participe la testare.

 

Potrivit Parchetului General, „rezultatele testelor erau consemnate fictiv, iar probele biologice fie erau prelevate de la pacienți anterior începerii studiului și depozitate în aparate frigorifice, fie erau recoltate de la cadrele medicale ale Secției de Psihiatrie.”

 

Procurorii spun că au descoperit mai multe metode prin care medicii ar fi transformat pacienţii în cobai. Cea mai gravă dintre ele: bolnavi psihic cărora le erau falsificate diagnosticul, fişa medicală şi semnătura, pentru a le putea administra produsul testat.

 

Testele erau comandate de mari companii de medicamente din străinătate și au fost făcute în mai multe ţări. Dar nereguli au fost descoperite, cel puţin pentru moment, doar în România. Iar studiile se fac din 2012 şi până azi. Între companiile din străinătate şi medici au apărut şi firmele de intermediari, verificate şi ele acum.

 

Procurorii au ridicat documente şi la Agenţia Naţională a Medicamentului, instituţia care aprobă studiile clinice.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments