Un accident mortal a avut loc la ieșirea din Bălțați, spre Târgu Frumos, în jurul orei 12:30. O femeie în vârstă de 60 de ani a murit după ce a fost lovită de un TIR. Ea vindea fructe, de 35 de ani, la o mică piață aflată la 50 de metri de locul tragediei. Potrivit martorilor, la ora 12:00, femeia a spus că să duce la fiica ei, care lucra la un bar din apropiere.
Deoarece ploua și avea încălțări ușoare, pentru a evita noroiul de la marginea drumului, femeia a ales să meargă pe șosea. Din nefericire pentru ea, șoferul unui TIR care venea dinspre Iași spre Târgu Frumos nu a observat-o la timp. După urmele de pe șosea, șoferul a încercat să o evite în ultima clipă, dar a lovit-o din plin, potrivit Ziarul de Iași.
Martorii spun că TIR-ul circula cu viteză și că vizibilitatea în zonă este redusă din cauza ploii. La fața locului a ajuns o Ambulanță, dar personalul medical nu a avut ce face pentru a salva viața femeii. Șoferul a fost testat, iar rezultatul a arătat că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Polițiștii sunt la fața locului pentru cercetări și au deschis dosar penal de ucidere din culpă. Traficul în zonă este restricționat. Se circulă doar pe o singură bandă pentru a permite polițiștilor să facă măsurători.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)