Cine sunt cei patru salvatori ieșeni care au pierit joi, după prăbușirea elicopterului SMURD în Republica Moldova

0
2281

Medicul de urgenţă Mihaela Dumea, asistentul Gabi Sandu, ambii din cadrul SMURD Iaşi, pilotul Doru Gavril şi copilotul Voicu Şocae sunt cei patru membri ai echipajului SMURD Iaşi, care au murit după prăbuşirea elicopterului medical în Republica Moldova. Tragedia a avut loc joi, 2 iunie, pe raza localităţii Haragîş din Basarabia.

 

La bordul elicopterului SMURD care s-a prăbuşit în jurul orei 14.30, în Republica Moldova, se aflau doctoriţa Mihaela Dumea şi asistentul medical Gabi Sandu, care lucrează în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.

 

 

Comandantul echipajului – comandor Gavril Doru, 53 de ani, împuternicit comandant al Unității Speciale de Aviație Iași. Acesta era încadrat în structuri militare din 23.08.1985, iar în Ministerul Afacerilor Interne din 01.05.2005 și avea o experiență de zbor pe elicopter de 4181 ore, era absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Aviație Aurel Vlaicu, era căsătorit și avea un copil.

 

 

Copilotul – căpitan-comandor Șocae Voicu, 36 de ani, pilot de elicopter, încadrat în structuri militare din 26.07.2003, iar in Ministerul Afacerilor Interne din  01.09.2008. Acesta avea o experiență de zbor pe elicopter de 1480 de ore, era absolvent al Academiei Forțelor Aeriene Henri Coandă Brașov din 2003, era căsătorit și avea doi copii.

 

 

Dr. Dumea Mihaela – medic specialist medicină de urgență, asistent universitar la Universitatea de medicina si farmacie „Gr. T. Popa” Iasi, avea 39 de ani, încadrată la U.P.U. SMURD Iași de 11 ani, avea o experiență de 5 ani pe elicopter, era căsătorită și avea un copil.

 

 

As. Sandu Gabriel – asistent medical principal medicină de urgență, avea 38 de ani, era încadrat la U.P.U. SMURD Iași de 16 ani, avea o experiență de 11 ani pe elicopter, era căsătorit și avea un copil.

Precizăm că misiunea de astăzi era al 12-lea zbor al acestui elicopter în Republica Moldova, în baza acordului transfrontalier pentru intervenții în caz de urgențe medicale.

 

 

Citește și BREAKING NEWS. Elicopterul SMURD Iași S-A PRĂBUȘIT în sudul Republicii Moldova

 

Elicopterul SMURD Iaşi s-a prăbuşit, joi după-amiaza, pe teritoriul Republicii Moldova, unde plecase pentru a prelua un pacient în vârstă de 80 de ani. Elicopterul s-a prăbușit în pădurea din apropierea satului Haragîș, la o distanță de aproximativ 100 de metri. Reprezentanții Ministerului Sănătății au confirmat moartea celor patru cetățeni români. Un locuitor al satului Haragîș, prezent la fața locului, a declarat că trei membri ai echipajului sunt carbonizați, iar unul dezmembrat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments