Pompierii au salvat astăzi o persoană în urma inundațiilor de la Țibănești și mai au de ajuns la 10 persoane izolate.
În cursul dimineții, un tânăr care se afla pe un câmp inundat la Țibănești, s-a urcat într-un copac de frica apei care tot creștea. În urma apelului său, pompierii au ajuns la copac cu o barcă și l-au salvat. Localnicii au spus pompierilor că mai este un pâlc de case izolate de un râu care a ieșit din matcă. Într-o casă dintre acestea locuiesc două persoane cu handicap și opt copii. Pompierii s-au îndreptat spre pâlcul de case aflate în mijlocul apelor.
Pompierii au ajuns la persoanele izolate cu un tractor de mare putere. Nu s-a dispus încă evacuarea persoanelor, dar, în funcție de precipitații, localnici vor fi duși într-un imobil pus la dispoziție de către primărie.â
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)