Josephine Gillan, actriță din Game of Thrones, a declarat că rolul din celebrul serial a salvat-o de la prostituție. Actrița își câștiga existența ca prostituată înainte de a primi rolul de…prostituată în Game of Thrones.
”Am văzut un anunț că se caută o actriță, cu sâni naturali și fără tatuaje care este dispusă să filmeze goală”, am trimis poze și mi-au spus că vor să mă vadă. Josephine, acum în vârstă de 24 de ani, a avut o copilărie extrem de dură, marcată de de abuzuri sexuale, droguri și alcool. Din această cauză, tânăra are probleme în a stabili relații cu oamenii. A fost logodită, dar a rupt legătura cu partenerul ei și a început să se prostitueze.
”Rolul acesta mi-a slavat viața”, mai spune actrița.
(Sursa: dcnews.ro)