Dobreşti, satul natal al Patriarhului Daniel, este campion în judeţul Timiş la prezenţa la vot, la închiderea urnelor înregistrându-se o prezenţă de 240 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX, citează Ziarul Financiar.
Conform site-ului prezenta.2016bec.ro, Dobreşti, satul cunoscut pentru faptul că este locul de naştere al Patriarhului Daniel, este localitatea campioană în Timiş la prezenţa la urne: 240 la sută. Astfel, 30 din 35 de votanţi aflaţi pe listele permanente şi-au exprimat opţiunea până la închiderea urnelor, însă, un număr de 54 de persoane au votat pe liste suplimentare.
O situaţie similară s-a înregistrat şi în localitatea Crivobara, unde prezenţa la vot a fost de 226,87 la sută la ora 21. Astfel, 45 din cei 67 de votanţi aflaţi pe lista electorală permanentă şi-au exprimat opţiunea până la închiderea urnelor, însă 107 persoane au votat pe listele suplimentare.
Conform site-ului prezenta.2016bec.ro, în judeţul Timiş prezenţa la vot la închiderea urnelor a fost de 40,79 la sută. În Timişoara, prezenţa a fost de 28,34 la sută.
(Sursa: zf.ro)