Alegerile locale din România şi rezultatul surprinzător obţinut de PSD au fost subiecte tratate şi de presa internaţională. Jurnaliştii spun că social-democraţii au reuşit să se impună în ciuda scandalurilor de corupţie. De asemenea, formaţiunea de stânga a fost ajutată şi de prezenţa mică la vot. În plus, presa a sesizat şi ascensiunea lui Nicuşor Dan şi a partidului său nou format.
Portalul politico.eu afirmă că PSD a câştigat Primăria Bucureştiului şi că este în grafic să câştige alegerile locale. Asta sugerează, potrivit jurnaliştilor, că acuzaţiile de corupţie formulate împotriva unor candidaţi şi că demisia lui Victor Ponta, ca urmare a unor proteste de stradă, au avut un efect limitat asupra social-democraţilor. În plus, Politico reaminteşte că nicio lege nu impiedică persoane investigate pentru fapte de corupţie să candideze pentru o funcţie publică.
Reuters notează că PSD este susţinut tradiţional de românii mai săraci şi mai bătrâni, care au beneficiat de creşterea salariilor în mediul bugetar şi de tăierea taxelor, măsuri ale căror efecte s-au simţit din plin anul acesta.
Euronews titrează „Test reușit pentru stânga românească” și spune că cei 18 milioane de români chemați la urne par să-și fi reconfirmat încrederea în PSD, al cărui guvern a căzut anul trecut în urma manifestațiilor după incendiul din Colectiv.
Chinezii de la Xinhua spun că sondajele o dau câştigătoare la Bucureşti pe Gabriela Firea şi amintesc că postul de primar al Capitei este cea mai importantă funcţie din administraţia locală.
Agenţia germană de presă DPA scrie că pe locul doi la Bucureşti s-a clasat Nicuşor Dan, care a candidat din partea unui partid nou ce are în program lupta împotriva corupţiei, protecţia mediului şi protejarea monumentelor. Jurnaliştii germani afirmă că PNL, partid apropiat de preşedintele Klaus Iohannis, suferă o înfrângere în alegerile locale, un scrutin considerat un test pentru parlamentarele din noiembrie.
Televiziunea americană ABC News aminteşte că primarul general al Bucureştiului şi cinci din cei şase primari de sector aleşi în 2012 au fost condamnaţi sau sunt cercetaţi pentru corupţie.
(Sursa: digi24.ro)