Extrem: Greva foamei în războiul cu firma Cotnari. Investiţie de 5 milioane de euro oprită de căsuţa unei sătence

0
520

O femeie din Cotnari povesteşte întâmplări demne de Vestul Sălbatic. Mărioara Gorghe acuză faptul că producătorul de vinuri Cotnari foloseşte tactici violente de intimidare pentru a-i ceda terenul şi casa. În replică, directorul societăţii afirmă că femeia deţine terenul ilegal.

 

De aproape trei săptămâni, Mărioara Gorghe, o femeie din Cotnari, a decis să intre în greva foamei deoarece consideră că instanţa din Hârlău tergiversează luarea unei decizii într-un dosar în care femeia acuză Casa de vinuri Cotnari că i-a luat câteva sute de metri de pământ, dărâmându-i gardul şi mutând hotarul.

Terorizaţi de firmă

„La un moment dat, cei de la firmă au devenit vecini cu terenul pe care îl am în Cotnari. De atunci nu am mai avut linişte. Mai tot timpul trimit câte doi-trei angajaţi pe-acolo să-mi spună că o să-mi ia terenul. Că aş face bine să-l dau de bună voie, ca să nu iasă cu scandal. Suntem terorizaţi de cei de la Cotnari! Nu se mai poate aşa. Am intrat în greva foamei şi vreau să mi se facă dreptate. Mai bine mor decât să le dau terenul meu de bună voie!“, spune femeia, care este hotărâtă să recurgă la această măsură extremă până i se va rezolva problema.

Mărioara Gorghe are acte de proprietate, care atestă faptul că a primit din partea Consiliului Local Cotnari o suprafaţă de teren de 1.000 de metri pătraţi. „Noi avem acte pe terenul nostru, iar casa am construit-o încă din 1993. Am tras toate utilităţile, mi-am plătit tot timpul impozitele pe casă şi teren“, explică Mărioara Gorghe.

 

Mărioara Gorghe (foto mic) a fotografiat gardul care, spune ea, a fost distrus de firmă

„Deleanu a vrut să-mi cumpere casa şi terenul“

Femeia susţine că anul trecut a fost chemată la firma Cotnari şi că preşedintele societăţii, Constantin Deleanu, i-ar fi propus să-i vândă casa şi terenul. „Pe 30 iunie anul trecut, Deleanu m-a chemat la firmă să stau de vorbă cu el. M-am dus. El a zis că îmi dă 1.000 de euro pentru casă şi pentru teren. La Combinat era prezent şi primarul Băeanu. Normal că n-am acceptat şi m-am dus acasă“, adaugă Mărioara Gorghe.

La câteva zile după ce femeia susţine că i s-a făcut oferta, aceasta susţine că reprezentanţii casei de vinuri i-au dărâmat gardul şi au pus altul în loc, lăsând-o fără câteva sute de metri pătraţi de teren. „Văzând că noi nu vrem să vindem, cei de la Cotnari au venit pe 3 iulie anul trecut cu un buldozer şi mi-au dărâmat gardul care delimita proprietatea mea de a lor. Au mutat hotarul, punând un alt gard. Noi aveam plantaţi acolo cartofi şi nişte pomi fructiferi şi am rămas fără ei. Muncitorii mi-au spus să scoatem lucrurile din casă pentru că ne vor dărâma şi casa. Normal că ne-am speriat atunci. Am crezut că ne omoară!“, menţionează femeia din Cotnari.

 

Plângere la Preşedinţie

Convinsă că la Poliţie nu i se va face dreptate, femeia a făcut o plângere pe care a trimis-o la Preşedinţie. „La şeful de poliţie degeaba făceam plângere pentru că toţi de la poliţie se au bine cu Deleanu. Am făcut un memoriu adresat lui Iohannis, la care am ataşat toate documentele care atestă că pământul este al meu. Preşedinţia a trimis hârtia la Prefectură. Cei de la Prefectură au fost la Deleanu şi cazul s-a muşamalizat. Pe urmă, am făcut plângere la poliţia Cotnari şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, dar mi s-a spus că sesizarea mea este tardivă. La Parchet, şef interimar este Mona Alexa, care a lucrat la Combinat. Maşina de la Parchet e la Deleanu de două-trei ori pe săptămână. Cum să-mi facă mie dreptate, când ei sunt aserviţi lui Deleanu?!“, se revoltă femeia.

 

Judecătoria Hârlău tergiversează dosarul

Văzând că cei de la Parchet nu vor să soluţioneze cazul şi să-l trimită în instanţă, femeia a făcut plângere în instanţă, însă şi Judecătoria Hârlău amână luarea unei decizii. „Nu mai ştiu ce să fac. Oameni puşi de Deleanu mi-au transmis că, după alegeri, când va ieşi primar omul lui, îmi vor dărâma casa şi voi rămâne pe drumuri. Sunt disperată! De aceea am decis să intru în greva foamei“, declară Gorghe.

 

Casa lui Gorghe, motiv de scandal

Deleanu: „Vrem acel teren, pe care familia Gorghe îl deţine ilegal“

Preşedintele directoratului Casei de Vinuri Cotnari, Constantin Deleanu, a recunoscut interesul pentru teren, însă susţine că nu le-a dărâmat gardul şi că le-ar fi oferit în schimb o casă în centrul comunei. „Ei ocupă un teren în mod ilegal. Şi-au făcut acolo casă. Noi în zonă am făcut o investiţie de 5 milioane de euro şi ne mai trebuie acel teren pentru a face acolo bazinele de depozitare a reziduurilor de apă şi depozitul de produse finite. Noi am oferit la schimb o casă în centrul comunei şi au refuzat. Atunci, le-am spus că le dau 1.000 de euro pentru 10 ari, unde este doar teren. Şi tot nu au vrut. Poate acum, după alegeri, va veni alt primar, care va sesiza că ei deţin terenul ilegal“, explică Deleanu.

 

Citește și EXCLUSIV. Caz zguduitor: Luminița Munteanu a distrus viețile oamenilor cu marile ei proiecte europene

 

„Au dărâmat casa unei bătrâne“

Mărioara Gorghe mai precizează că, înainte de a-i dărâma gardul, cei de la Cotnari au dărâmat casa unei bătrâne şi i-au luat pământul. „Pe o bătrână, Elena Lumină, care avea casa în partea stângă a terenului deţinut de cei de la Cotnari, au alungat-o şi i-au dărămat casa, fără să aibă vreo autorizaţie sau în baza vreunui alt act. Rămasă fără casă, săraca femeie a plecat la Bucureşti, la o nepoată, iar cei de la Cotnari i-au luat casa. Femeia avea un teren de 1.000 de metri pătraţi şi casă.“

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments