Un grav accident rutier a avut loc astăzi în localitatea Traian, comuna Săbăoani din judeţul Neamţ, pe drumul european E85, în urma căruia două persoane au murit, iar alte patru au suferit răni grave. În coliziune au fost implicate un autoturism, o maşină de transport valori şi un TIR.
Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, un autoturism Toyota Avensis se deplasa pe ruta Roman – Iaşi, pe acelaşi sens de mers cu tirul. Angajat într-o depăşire imprudentă, şoferul maşinii a încercat să redreseze autoturismul, însă a acroşat tirul şi a lovit frontal maşina de transport valori care se deplasa pe contrasens.
În autoturism se aflau doi cetăţeni ucrainieni şi doi greci. Doi dintre ei au murit, iar alţi doi au fost transportaţi în stare gravă la spital. De partea cealaltă, cele două persoane din maşina de transport valori au suferit mai multe răni. La sosirea echipajului medical aceştia erau conştienţi.
Mai multe echipaje ale Ambulanţei şi ale SMURD au fost mobilizate în zonă.
(Sursa: radioiasi.ro)