Un polițist din cadrul Poliţiei oraşului Tg. Frumos, aflat în timpul liber, a surprins ieri după-amiază, doi tineri ce încercau să sustragă bunuri din locuința unui cetățean din orașul Tg. Frumos, situată la parterul unui imobil.
Polițistul, împreună cu alți colegi au depistat şi condus la sediul poliţiei pentru cercetări cei doi tineri, în vârstă de 23 și 25 de ani, din municipiul Suceava, respectiv din com. Drăgănești, jud. Neamț.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat. Asupra lor au fost găsite mănuşi care ar fi fost folosite la comiterea faptei.
Poliţistul care a depistat tinerii în flagrant are 26 ani, îşi desfăşoară activitatea de la 18 ani în poliţie, iar în prezent este subinspector de poliţie la Compartimentul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei oraşului Tg. Frumos.