Un nou prototip de motocicletă apărut de curând arată unde s-a ajuns şi în acest domeniu din punct de vedere tehnologic. Skycraft este o motocicletă unică în lume, construită din materiale care o fac extrem de uşoară şi performantă.
Această motocicletă este destinată curselor de motocros şi promite să împingă limitele acestui sport la un alt nivel, scrie Fox News.
Ea are un cadru din fibră de carbon şi a fost construită special pentru competiţiile de motocros din Australia de compania Triple Eight Race Engineering, din această ţară.
Ei nu au modificat o motocicletă existentă, ci au pornit de la zero cu acest concept revoluţionar. Combustibilul folosit de ea este stocat în cadrul din fibră de carbon, totul pentru a reduce din greutatea motocicletei.
Şuruburile folosite, precum şi axurile şi amortizoarele sunt făcute din titan. Greutatea ei este de doar 75 de kilograme, ea fiind cu 25% mai uşoară decât o asemenea motocicletă folosită în cursele de motocros.
Această motocicletă permite concurenţilor executarea unor exerciţii aeriene complexe. Skycraft nu va fi disponibilă pe piaţă, ea fiind construită în câteva exemplare, destinate competiţiilor.
(Sursa: ziare.com)