Viaţa unei familii de la capătul lumii. Consilier local în vârstă de 45 de ani lasă însărcinată o fetiţă de 14 ani. Alungată de acasă, Nicoleta rătăceşte prin lume. Revenită în familie, fata mai face un copil cu „craiul”. A întrerupt şcoala şi a vrut să se sinucidă, dar acum speră să termine studiile şi să devină mireasa celui pe care, iniţial, l-a acuzat de viol. La ţară, DNA-ul este perceput drept judecătorul suprem: Codruţa decide al cui e copilul.
Viaţa bate filmul! De acest lucru s-a convins Nicoleta Moldovanu, o tânără din satul Zagavia, comuna ieşeană Scobinţi.
Sedusă şi abandonată
Când avea 14 ani, tânăra s-a îndrăgostit de Dumitru Acotunoaie, un bărbat cu aproape 30 de ani mai în vârstă. Păcălită de promisiunile acestuia, versat la vorbă şi din experienţa de reporter la TeleMoldova, fata a întreţinut cu acesta raporturi sexuale şi a rămas însărcinată în 2012.
Părinţii au aflat de-abia când aceasta era însărcinată în luna a şaptea.
Iniţial, fata a spus la Poliţie, în 2011, că a fost violată de Acotunoaie, însă, la insistenţele bărbatului şi a comisarului-şef Dumitru Simionescu (controversatul şef al Poliţiei din Hârlău, acum trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie), Nicoleta a declarat că tatăl copilului este un al bărbat, pe nume Dumitru Lazăr.
Nicoleta Moldovanu şi cei doi copii, o soartă care ridică obsedant două întrebări: cine e vinovat şi putea fi altfel?
Năpasta din familie
Pe 25 mai 2012, tânăra a fost alungată de-acasă de tatăl ei şi a stat la Maternitatea „Elena Doamna“ şi apoi la Centrul „Maternus“ al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. În iulie, l-a născut pe Iulian. „Părinţii mei erau foarte supăraţi. Eram disperată. Nu ştiam ce să fac. Atunci am fost şi am făcut plângere la poliţie. Am minţit că este copilul lui Dumitru Lazăr, cu el aveam doar o relaţie de prietenie. Pe urmă a început procesul împotriva lui Mitică şi certurile între noi“, îşi aminteşte Nicoleta. Lucrurile luaseră o turnură cu totul nouă.
Nu a recunoscut copilul
În septembrie 2012, mana Nicoletei a cerut stabilirea paternităţii. În urma efectuării testului ADN s-a demonstrat că Dumitru Acotunoaie este tatăl lui Iulian, fapt atestat şi de instanţă în 2014. În continuare, Nicoleta a continuat să se vadă cu Acotunoaie şi, în februarie 2013, aceasta a constatat că a rămas din nou însărcinată. Alungată din nou de acasă de tatăl ei – care s-a şi îmbolnăvit din cauza supărării – în luna august, Nicoleta a născut-o pe Sofia. În cazul fetiţei, Nicoleta nu a mai cerut testarea ADN. „Din 2013, Mitică (n.r. – Dumitru Acotunoaie) a plătit pensia alimentară pentru băiat. Pentru fată, în ultimul timp a început să-mi dea bani“, precizează Nicoleta. „Noi nu am acceptat relaţia lor. Puteau să vină să spună că au greşit şi să se căsătorească, aşa cum era normal. Acum, am acceptat relaţia lor, dar vrem ca el să vină să stea cu noi“, zice Violeta, mama Nicoletei. „El trebuia să facă puşcărie! Cred că mai mult de frică a ales să continue relaţia cu Nicoleta“, spune Ion, tatăl Nicoletei.
A dat cu subsemnatul la DNA
După ce la instanţă şi la DNA (!) au fost făcute mai multe sesizări, dat fiind faptul că era vorba despre raporturi sexuale întreţinute cu o minoră, Nicoleta Moldovanu a fost nevoită să meargă să dea mai multe declaraţii prin care să ateste faptul că nu a fost violată şi că Dumitru Acotunoaie se va căsători cu ea. „Şi anul acesta, înainte de Paşti, am fost să dau declaraţii la DNA. Ştiu cine a făcut plângere. Voiau să-i facă rău lui Mitică pentru că el este consilier local şi lucrează la televiziune“, menţionează Nicoleta.
Acotunoaie se prezintă drept colaborator al TeleMoldova în cadrul unor emisiuni de folclor
A vrut să se sinucidă
Anul trecut, pe 30 august, după o ceartă cu tatăl copiilor ei, Nicoleta a încercat să se sinucidă. „Eu sunt bolnav de epilepsie şi iau nişte medicamente foarte puternice. Nicoleta a luat toate pastilele mele de carbamazepină. Am găsit-o în casă leşinată. Am chemat Salvarea, care a dus-o la Huşi. Acolo, fata a intrat în comă şi a fost dusă de urgenţă la Iaşi. Am rugat o verişoară de la Iaşi şi s-a ocupat de tot la spital. De-abia pe urmă am aflat că a luat pastilele mele. Doar Dumnezeu a făcut ca ea să mai trăiască astăzi, după cum mi-au spus medicii. A ieşit din spital de-abia după patru zile“, spune tatăl Nicoletei.
„Când m-am trezit, aveam mască de oxigen şi nu ştiam unde sunt. A fost o greşeală pe care cu siguranţă nu o voi mai repeta pentru că am doi copii de crescut“, adaugă Nicoleta.
Vrea să termine 12 clase
În momentul în care a rămas însărcinată prima dată, Nicoleta era în clasa a X-a. A continuat şcoala, l-a născut pe Iulian, iar în clasa a XI-a a rămas din nou însărcinată. Atunci a decis să abandoneze şcoala. Tânăra este hotărâtă să termine 12 clase. „Din toamnă, ambii copii vor merge la grădiniţa cu program prelungit. Voi avea şi eu posibilitatea să merg la şcoală şi să termin 12 clase. Pe urmă, aş vrea să-mi găsesc un serviciu pentru a-mi putea întreţine copiii“, declară tânăra mamă.
Citește și EXCLUSIV. Fenechiu, geniul pușcăriilor: co-autor la un articol științific în care n-a scris nimic
Nunta, vis sau realitate?
De la începutul acestui an, lucrurile par a se fi schimbat mult în bine pentru tânără. Părinţii ei au înţeles că ea îl iubeşte pe Mitică şi că vrea să se mărite cu acesta. „Din ianuarie, a început să vină să vadă copiii. Mă ajută financiar de fiecare dată când e nevoie. Relaţia noastră este destul de bună. Am vorbit cu el să ne căsătorim. Trebuia să facem nunta pe 21 mai, dar am amânat-o pentru că încă se lucrează la casă. Rămâne să vedem când o vom face“, adaugă Nicoleta.
Casa familiei Moldovanu pare una de gospodari
Sora Nicoletei a fugit cu un „căldărar“
Familia Moldovanu mai are o fată, Andreea Ioana, în vârstă de 19 ani, despre care tatăl spune că a fugit de-acasă după ce s-a îndrăgostit de o persoană de etnie rromă. „Şi cealaltă fată ne-a creat probleme. A fugit de-acasă cu un căldărar. Noi nu am fost de-acord ca ea să umble cu un ţigan şi-atunci ea a fugit. De fapt el e român, dar a fost adoptat de căldărari. Îl chema Stănescu. Anul trecut au făcut cununia civilă şi el a luat numele nostru. Stau mai încolo de noi, pe d
eal. De-atunci am început să fim în relaţii mai bune. Dar nu pot spune că mi-a convenit să-mi fugă fata de-acasă“, precizează Ion Moldovanu.