PSD – 1.677 primari; PNL – 1.081 primari. Câți români au votat cu cele mai mari partide din țară

0
389

Biroul Electoral Central a prezentat rezultatele provizorii ale alegerilor din 5 iunie. Au fost centralizate datele din toate secţiile de votare. Rezultatul arată victoria PSD, care a obţinut 1.677 de mandate de primari, adică 52,63%. PNL obţine 1.081 de mandate, care înseamnă 33,92% din total. Prezenţa la vot, la nivel naţional, a fost de 48,17%.

 

Au fost centralizate voturile exprimate în toate cele 3.186 de circumscripţii electorale din ţară. Conform BEC, duminică au mers la vot 48,17% dintre românii înscrişi pe listele electorale permanente. Numărul de voturi valabil exprimate pentru alegerea primarilor este de 8.525.136.

 

Pentru PSD au votat 2.970.132 de români, adică 34,83%.

 

PNL a primit 2.685.249 de voturi, ceea ce înseamnă 31,49%.

 

Pe locul al treilea în opţiunile politice se clasează ALDE, care a primit 488.526 de voturi – 5,73%.

 

Urmează candidaţii independenţi la funcţiile de primari care au strâns 478.160 de voturi – 5,74%.

 

În Bucureşti, pentru alegerea primarului general, candidatul PSD Gabriela Firea are 42,97% din cele 573.775 de voturi valabile. Prezenţa a fost de 33,22%.

 

Nicuşor Dan (USB) are 30,52%, urmat de Cătălin Predoiu (PNL) cu 11,18%, Robert Turcescu (PMP) cu 6,46% şi de Daniel Barbu (ALDE) cu 3,04%.

 

La nivelul ţării, PSD a obţinut 34,83% din voturile exprimate, însă în ceea ce priveşte mandatele de primar, procentul său urcă la 52,63%.

 

Mai exact, din 3.186 de posturi de primar, reprezentanţii PSD vor ocupa 1.677.

 

În mandate, PNL are doar 33,92% – 1.081 de primari. Urmează UDMR, cu 6,12% – 195 de primari, ALDE, cu 2% – 64 de primari şi candidaţii independenţi, cu 1,66% – 53 de mandate.

 

Alte 25 de formaţiuni politice şi alianţe îşi împart 116 mandate de primar.

 

În consiliile locale, dintr-un total de 40.220 de mandate, PSD obţine 41,39% – 16.648 de mandate. PNL are 32,80% – 13.193 de mandate, urmat de ALDE cu 6,22% – 2.504 mandate, UDMR, cu 5,67% – 2,284 de mandate şi de PMP, cu 3,26% – 1.315 mandate.

 

În consiliile judeţene, cele mai multe voturi le-a obţinut de asemenea PSD, care are 41,92%, adică 579 din totalul de 1,381 de mandate. PNL va avea 496 de mandate (35,91%), UDMR – 95 de mandate (6,87%), ALDE – 76 de mandate (5,50%) şi de PMP – 37 de mandate (2,67%).

 

În Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt 55 de mandate. 24 dintre ele vor fi ocupate de PSD (43,63%). PNL, cu 8 mandate (14,54%), a pierdut a doua poziţie în favoarea USB, care a obţinut 15 mandate (27,27%). ALDE şi PMP au fiecare câte 4 mandate (7,27%).

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments