PREMIERĂ: Transplant hepatic la Iaşi

0
191

Astăzi, la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon“ din Iaşi are loc primul transplant hepatic. Intervenţia chirurgicală, începută la ora 10.30, ar trebui să dureze aproximativ şase ore.

Un pompier din Galaţi continuă să salveze vieţi şi după propria moarte. Subofiţerul ISU Laurenţiu Remus Balintan a suferit un anevrism cerebral şi, pentru că nu mai putea fi salvat, familia a consimţit să îi fie donate organele. Joi noaptea, mai multe echipe de medici din Galaţi, Bucureşti şi Iaşi au prelevat ficatul şi rinichii, care vor ajunge la bolnavi din Iaşi şi Bucureşti. Pompierii din Galaţi sunt în doliu.

 

Acesta este primul transplant hepatic realizat de o echipă ieşeană, coordonată de prof. dr. Cristian Lupaşcu. La operaţie participă şi prof. dr. Irinel Popescu, coordonatorul Centrului de transplant hepatic de la Fundeni.

 

Medicii au lucrat toată noaptea pentru că transplantul să se poată desfăşura perfect. Procedurile au durat mai bine de 24 de ore. Ficatul şi un rinichi au plecat către Bucureşti, iar celălalt rinichi va ajuta să trăiască un pacient din Iaşi. Colegii pompierului au păstrat un moment de reculegere.

 

„Este o premieră pentru noi. Lucrurile decurg normal şi este un succes pentru noi“, a spus Ioan Bârliba, managerul Spitalului de Urgenţe „Sfântul Spiridon“.

 

Subofiţerul Remus Belintan avea 41 de ani şi a lăsat în urmă o soţie îndurerată şi un copil, care îşi va aminti mereu despre tatăl său că despre un erou. Fratele pompierului lucrează, de asemenea, în cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi.
 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments