Mircia Muntean, primarul ales al oraşului Deva, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

0
158

Mircia Muntean, primarul ales al oraşului Deva, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru conducerea sub influenţa băuturilor a alcoolice. Asta după ce, în octombrie 2014, a provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei. Decizia instanţei nu este însă definitivă.

Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat pe Mircia Muntean la 6 ani de închisoare cu execuatre. Cu toate acestea, soluţia nu este definitivă, putând fi atacată la aceeaşi instanţă. În mai 2015, Parchetul General l-a trimis în judecată pe Muntean pentru că ar fi provocat un accident rutier şi ar fi plecat de la faţa locului.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, pe 30 octombrie 2014, „organele de poliţie din cadrul Municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zona aflată în intersecţia semaforizată dintre stada Zarandului şi stada Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulaţie a sensului de mers Sibiu – Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva”.
 
Ulterior, din probele administrate în cauză, spun anchetatorii, a reieşit că Mircia Muntean, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staţionare la culoarea roşie a semaforului, venind din spatele acestora şi nereuşind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla. Ulterior a fugit.
 
Muntean a fost descoperit, după circa 20 de minute, încercând să escaladeze un gard împrejmuitor din apropiere. El a fost dus la locul accidentului de către un poliţist.
 
În urma efectuării analizelor de sânge s-a descoperit că deputatul avea o alcoolemie de 1,30  grame ‰ la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,10 grame ‰ la cea de-a doua probă.
 
Astfel, prin raportul de expertiză medico-legal al Intitutului Medico – Legal Timişoara din data de 18 martie 2015, prin interpretarea retroactivă a alcoolemiei s-a concluzionat că „la data de 30 octombrie 2014, la ora 18:30, Mircea Muntean ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,80 game ‰”. 
 
„Actul medico-legal mai menţionează că s-a constatat o neconcordanţă între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum şi valorile certe stabilite la analiză, neconcordanţă ce denotă un consum real de băuturi alcoolice mai mare decât cel declarat”,mai spun anchetatorii.
 
Condamnat într-un alt dosar
Deputatul Mircia Muntean a fost condamnat în 2013, printr-o sentinţă definitivă a magistraţilor de la Curtea Supremă, la 4 ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 6 ani, şi la plata unor despăgubiri de peste 330.000 de dolari, într-un proces în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. 
 
Infracţiunile de care a fost acuzat Mircia Muntean sunt legate de cedarea iegală a unor terenuri din domeniul public al Devei, pe care actualul deputat Mircia Muntean a aprobat-o în 1999, în vremea în care era primar al municipiului Deva. El şi-a păstrat însă locul în Parlamentul României.
 
 
(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments