Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat, marţi, 22 octombrie, la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pe ieşeanul Mihai Cazacu, câştigător în 2008 a 3,8 milioane de euro la Loto 6/49. Decizia este definitivă şi irevocabilă.
Magistraţii ieşeni au respins recursul intentat de milionarul Cazacu, după ce acesta fusese condamnat în primă instanţă, de Judecătoria Paşcani, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Mihai Cazacu a ajuns în vizorul legii după ce, la începutul anului 2010, în urma unui dezmăţ bahic, a fost implicat într-un conflict violent cu interlopul ieşean Constantin Gangal, unul dintre cei mai cunoscuţi infractori din judeţul Iaşi.
Pe 9 ianuarie 2012i, Gangal l-a sunat pe milionarul de la Loto pentru a-i cere cu împrumut o maşină de lux. Cei doi, împreună cu alte două persoane, s-au întâlnit în oraşul Târgu Frumos, unde au condumat băuturi alcoolice până la miezul nopţii.
Ulterior, într-un alt local, ieşenii au început să se certe. „După schimbul de replici, învinuiţii s-au ridicat de la masă, s-au îmbrâncit şi lovit reciproc cu pumnii, cu piese de veselă şi mobilier. Clienţii din bar au fugit, iar barmanii s-au ascuns după bar“, au arătat procurorii.
Bătaia cu interlopii nu a fost singura care i-a adus probleme norocosului ieşean. În luna martie a acestui an, Mihai Cazacu a fost oprit de poliţişti în timp ce conducea un Audi Q7 în stare de ebrietate. Atunci, a refuzat să i se recolteze probe biologice şi a sărit la bătaie la polițişti.
(Sursa: adevarul.ro)