Emoțiile l-au doborât! Soldat leșinat în timpul ceremoniilor dedicate Reginei Elisabeta a II-a (VIDEO)

0
102

Un soldat britanic a leșinat sâmbătă dimineață, în timpul paradei tradiționale „Trooping The Colour” de la Londra, eveniment organizat cu prilejul aniversării oficiale a zilei de naștere a reginei Elisabeta a II-a, care a împlinit 90 de ani la 21 aprilie, transmite Huffington Post.

 

Soldatul a căzut cu fața în jos în timpul paradei și a fost luat pe targă și transportat la un spital.

 

Cunoscută drept „Queen’s Birthday Parade” (parada de ziua reginei), acest spectacol militar de gală face parte din manifestările legate de aniversarea reginei și a fost precedat, vineri, de un serviciu religios desfășurat la catedrala St. Paul din Londra. Manifestările se încheie duminică cu petrecerea stradală Patron’s Lunch ce este organizată în fața Palatului Buckingham și la care participă aproximativ 10.000 de persoane, potrivit Agerpres.

 

Sursa VIDEO: AFP

 

La parada „Trooping the Colour” au participat aproximativ 1.500 de soldați și ofițeri și 300 de cai, conform presei britanice. Regina și soțul său, prințul Filip, duce de Edinburgh, care a împlinit vineri 95 de ani, au sosit la paradă într-o caleașcă de epocă, de la Palatul Buckingham. La eveniment au mai participat și alți membri ai familiei regale, printre care ducesele de Cambridge și de Cornwall, prințul Harry, prințul Andrew duce de York și fiicele sale, prințesele Beatrice și Eugenie.

 

Charles, prinț de Wales, care are rangul de colonel al Gărzilor Galeze (Welsh Guards), a participat la eveniment călare, alături de fiul său, William, duce de Cambridge, colonel al Gărzilor Irlandeze (Irish Guards).

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments