Banca franceză Societe Generale a început vineri să închidă conturile diplomaţilor ruşi din Paris fără să ofere o explicaţie, a raportat Agenţia de ştiri de stat RIA Novosti.
Angajaţi ai UNESCO (United Nations Educaţional, Scientific and Cultural Organization) au fost afectaţi, a raportat RIA Novosti, citând o sursă anonimă din interiorul cercurilor diplomatice.
„În acest moment, în timp ce deputaţii Adunării Naţionale şi ai Senatului francez votează ridicărea sancţiunilor împotriva Rusiei, banca franceză Societe Generale, aparent sub presiunea taberei americane, închide conturile nu numai ale cetăţenilor ruşi, ci şi ale diplomaţilor ruşi”, a declarat sursa anonimă citată de RIA Novosti.
Ministerul francez de Externe a promis că va furniza informaţii în ceea ce priveşte închiderea conturilor respective. Societe Generale încă nu a răspuns cererii RIA de a comenta această decizie.
În iunie 2015, filiala franceză a Băncii Vneshtorgbank (VTB) din Rusia a îngheţat conturile unor companii ruseşti, însă au fost redeschise după o lună.
Conturile unor persoane asociate cu agenţia de ştiri deţinută şi operată de stat Rossia Segodnia au fost, de asemenea, îngheţate în iunie 2015, acţiune declarată ilegală de un tribunal din Paris în aprilie 2016.
(Sursa: Epoch Times România)