Pierdut de părinţii săi încă de când era pui, cerbul pare că s-a adaptat atât de bine noii situaţii şi însoţeşte celelalte animale la păscut.
Şoferii care traversează Drumul Naţional 2D Focşani-Lepşa-Ojdula au şansa să se întâlnească pe stradă cu un exemplar de cerb de toată frumuseţea. Cerbul s-a pierdut în această iarnă de părinţii săi şi a fost adoptat de o cireadă de vaci din zonă, după cum ne-a spus păstorul care are grijă de animale.
Puiul de cerb, care nu a primit încă un nume, însoţeşte zilnic vitele la păscut, iar pentru acest lucru este recompensat cu lapte din belşug supt direct de la sursă.Mai mult decât atât, cerbul s-a împrietenit şi cu câinele de vânătoare al păzitorului cirezii, astfel încât cei doi sunt aproape nedespărţiţi.
(Sursa: adevarul.ro)