Fratele fostului președinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Sentința este definitivă.
Marian Căpățână a fost condamnat la trei ani de închisoare. Instanța a decis, de asemenea, confiscarea sumei de 265.000 de euro.
În primă instanță, magistrații îl condamnaseră pe Mircea Băsescu tot la patru ani de închisoare cu executare.
El va sta după gratii un an și două luni, pentru că a petrecut o lungă perioadă de timp în arest preventiv și arest la domiciliu.
Fratele lui Traian Băsescu este acuzat că ar fi luat mită de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru soluţii favorabile în instanţă.
Mircea Băsescu a fost trimis în judecată alături de Marian Căpăţână, presupusul său complice în dosarul privind mita de 250.000 de euro pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial.
Cei doi au fost arestaţi preventiv în 20 iunie 2014, după ce familia interlopului a făcut publice înregistrări realizate pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu.
La ultimul termen din acest dosar, când au avut loc dezbaterile finale, procurorul DNA a solicitat pedeapsa maximă pentru Mircea Băsescu, mai precis 7 ani de închisoare cu executare, chiar dacă acesta a pledat nevinovat şi a cerut achitarea sa.
(Sursa: digi24.ro)