Fanii Croației au intrat și ei în galeria huliganilor de la Euro 2016. Steward lovit cu o petardă, la meciul cu Cehia (VIDEO)

0
87

Croația era deja calificată în optimile de finală în minutul 86, la scorul de 2-1 în fața Cehiei. Echipa lui Modric, Rakitic și Mandzukic aveau șase puncte în acel moment, fiind a treia echipă după Franța și Italia care își rezervă biletele pentru fazele eliminatorii.

 

În acel moment, însă, fanii croați din peluză au început să arunce în teren torțe aprinse și cu petarde, una dintre ele căzând periculos de aproape de un steward care încerca să le scoată de pe teren. Arbitrul englez Mark Clattenburg a luat în calcul la un moment dat chiar întreruperea partidei.

 

 

Forțele de ordine de pe arena Geoffroy-Guichard, din Saint-Etienne, au intrat în sectorul de peluză al croaților, încercând să-i scoată afară pe cei care au aruncat torțele.

 

În cele din urmă, după câteva minute în care s-a sfătuit cu observatorul de joc, Clattenburg a decis să reia partida și să o ducă la bun sfârșit. Cu siguranță, însă, Croația nu va scăpa fără sancțiune din partea UEFA, cu atât mai mult cu cât fanii săi nu sunt la prima abatere.

 

După reluare, cehii au reușit, pe final de partidă, să revină pe tabelă, dintr-un penalty primit în prelungirile meciului. În cele din urmă, meciul s-a încheiat 2-2, iar Croația a ratat printre degete victoria, după ce a condus chiar cu 2-0 la un moment dat.

 

Meciul s-a prelungit cu 10 minute, din cauza incidentului provocat de fanii croați, iar Cehia a fost la un pas de a obține chiar toate cele trei puncte.

 

Pe forumurile de suporteri, croații au explicat că două grupuri de ultrași, ”Bad Blue Boys” (Dinamo Zagreb) și ”Torcida” (Hajduk Split), au planificat mișcarea cu torțele și petardele, încercând să provoace sancționarea Federației Croației, cele două părți fiind în conflict deschis de multă vreme. Suporterii acuză influența foarte mare și nocivă a președintelui lui Dinamo Zagreb, Zdravko Mamic, în cadrul Federației. Președintele clubului din capitală ar fi cel care a impus alcătuirea lotului trimis la Euro, în dauna unor jucători ca Lovren, care au denunțat corupția la nivel de federație.

 

Fanii croați plănuiseră atacul cu torțe și petarde pe Facebook, cu două ore înaintea meciului

 

(Sursa: digisport.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments