Femeia de serviciu, însărcinată în 9 luni, le-a furat salariile

0
96

Trei muncitori cazați într-un motel din județul Suceava s-au trezit fără salarii. Femeia de serviciu, însărcinată în 9 luni, le furase cardurile și, până să se dezmeticească păgubiții, ridicase și banii de la bancomate.

 

Miercuri, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești-Suceava în cauzele penale înregistrate cu autori necunoscuți privind plângerile formulate de Vasile M., de 33 de ani, din judeţul Iaşi, Vasile G., de 37 de ani, din comuna Stulpicani, și Vasile I., de 23 de ani, din judeţul Bacău, care la 19 septembrie au reclamat că în perioada 3-9 august cineva le-a sustras plicurile cu cardurile de salarii și codurile PIN aferente, ce erau păstrate într-o cameră a unui motel din comuna Vicovu de Jos, s-a stabilit că furtul a fost comis de Ramona P., de 29 de ani, din județul Vâlcea, angajată ca femeie de serviciu.

 

Suspecta a retras apoi sume de bani de pe cardurile respective de la mai multe ATM-uri de pe raza oraşului de domiciliu, prejudiciul total fiind de 5.700 lei.

Întrucât suspecta prezintă sarcină în 33-34 săptămâni, s-a dispus cercetarea acesteia în libertate.

 

„Față de Ramona P. s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat şi efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar prin folosirea unui instrument de plată electronică inclusiv a datelor care permit utilizarea acestuia, fără consimţământul titularului respectiv”, se precizează în comunicatul poliţiei.

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments