De duminică până marți, în numai 72 de ore, Mihai Chirica a devenit cel mai puternic om din județul Iași. Scrisesem cu o lună-două în urmă că ne aflăm deja în epoca ce îi va purta numele, episodul electoral e doar o confirmare.
Mă gândeam să-l compar cu Ion Solcanu, la începuturi, dar de fapt e mai puternic. În anii ’90 exista Simirad, pe-atunci un oponent sincer al sistemului clientelar și care echilibra scena, atrăgând intelighenția și oameni de afaceri cu viziuni progresiste. Abia după 2000, când fostul primar a capitulat – obosit și cu o familie grea în spate, cu probleme financiare nerezolvate de o viață întreagă -, Solcanu a devenit lider absolut, cu un preț pe care Iașul îl știe prea bine: privatizări oneroase, evaziuni și spălări de bani de milioane de euro, afaceri imobiliare, stagnarea proiectelor locale, mafie generalizată. Acum, cu succesul noului primar, ne-am întors un pic prin 2001, ca într-o reconstituire.
Mihai Chirica e mai puternic chiar și decât Nichita în primele sale două mandate: la vremea aceea, șeful PSD trebuia să țină cont de toate cererile lui Relu Fenechiu și, de fapt, cei doi s-au înghesuit cu fundurile pe același scaun, chiar dacă, în pozele oficiale, unul lipsea din cadru. Până să intre Fenechiu în pușcărie, Gheorghe Nichita n-a putut agrega toată elita financiară a urbei, existând mereu o alternativă la negociere, o contrapondere la nivelul deciziei politice, un stindard care dădea motivația să lupți, o conștiință a unei Puteri reale, nu închipuite – cum s-a mai întâmplat în anumite perioade. Acum, această forță a dispărut. Nichita a rămas singur în ultimii 4 ani, era în aceeași situație, iar Cristian Adomniței a făcut eforturi disperate să iasă din izolare: organiza evenimente de afaceri, boicotate însă de PSD, și-a cumpărat o televiziune tendențioasă, încerca să impună proiecte culturale alternative. Sabotat sau punându-și singur piedică, Adomniței a rămas periferic dintr-un singur motiv: în ochii publicului (și a elitelor) nu avea aureola pe care ți-o dă o victorie printr-un vot direct. Titlul de președinte CJ nu se pune, fiind un cadou primit de la PSD.
Or Mihai Chirica are acum această validare: e câștigător. După numărarea voturilor și un somn de refacere, Liviu Dragnea i-a pus județul în brațe. Un număr doi nu mai există. Cristi Stanciu a intrat în fază vegetativă și, dacă nu-i convine, poate să și plece, iar Marius Bodea nu e șef nici la el acasă. Iașul se află într-un moment special, această conjuctură politică rar întâlnită trebuie conștientizată. Așa cum și-a dorit, Chirica a primit liber să-și pună omul la Consiliul Județean. Efectul este că toată suflarea politico-financiară din județ a aflat că avem un singur șef. Se produce un fenomen de agregare naturală în jurul unicului conducător, pentru că oamenii vor să știe cu cine vorbesc, cine hotărăște. Efectul imediat este că totul se va negocia, competiția dispare. A doua tabără nu mai există, iar în România, democrație tânără, intervine autosugestia în fața unei autorități super-dopate, cu care nu e bine să te pui. E posibil să constatăm că prețurile de achiziție la licitații vor reîncepe să crească. Sunt contractele-cadru, sunt serviciile, mentenanța, dezvoltatorii imobiliari, programele europene, numirile în funcții și, mai ales, listele parlamentare. Consultările duc la un singur om, Mihai Chirica, pentru că nu mai există altul care să ia decizia.
Agregarea va duce în scurt timp la situația ca toată lumea să fie la Putere. Vor fi derbedei care vor vorbi în numele primarului. Spuneți-i Stăpânul, Superman, ziceți-i Faraonul. Va fi primul cerc de apropiați, al doilea cerc, apoi următorul, mai larg, fiecare va dori să aibă o pilă la vârf. Liberalii se bucură că au rămas cu 30 de primari după alegeri, în județ, dar până în septembrie nu știu dacă vor mai avea 10. În Consiliul Local, strategic, ALDE a primit un post de viceprimar, dar după parlamentare Mihai Chirica îi va pune în vedere lui Radu Botez că autonomia nu există: „Ești PSD, să nu ne ascundem”. Se va conforma sau va pleca. Soluții mai sunt, în Consiliu se mai pot găsi și câțiva liberali care vor dori funcții, pentru ei sau soții, iar motivația acceptării este că speranța revanșei a murit, e monopol și gata. Un exemplu: Marius Bodea a demisionat din Consiliul Local și a rămas la Aeroport, cel puțin până la alegerile generale, în loc să facă invers, să stea în coasta Puterii, să constituie un mic nucleu în jurul lui și să hrănească o speranță.
Trebuie să fii de fier să reziști atâtor tentații, să plutești pe o mare de buze care te pupă cu toată ardoarea. Mihai Chirica e condamnat să fie etic, după toate experiențele anterioare, dar, în lipsa oricărei concurențe, formula reformelor de catifea îi va conveni de minune. Ne va îmbrobodi, va nivela micile accidente, va amâna să se pronunțe, își va croi cadrul legal după nevoile Sistemului. Presa, cu maximă maturitate, îl va proteja, tratându-l ca pe o fatalitate.
Dar cel mai mare pericol nu sunt afacerile, ci acapararea viziunii. Pentru ieșeni, cel mai mare blestem va fi să nu mai aibă cine să-l contrazică pe Mihai Chirica. Nu fac proces de intenție, sunt ziarist, evaluez riscuri. Când se va ajunge la proiecte, va fi suficient ca el să spună „da” sau „nu”, bazându-se exclusiv pe capacitatea sa de înțelegere, iar cei 4-5 colaboratori din jurul său vor tăcea și vor trece mai departe. De aceea e bine să ai mai mulți soliști, să nu cânți singur pe scenă. Iașul este al lui Chirica. Acum, nu știu ce gusturi muzicale o avea, dar știu că la toți ne va plăcea ce ascultă el.
