Pentru prima dată în 25 de ani, proiectul de lege care ar abilita Guvernul să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare a fost respins. În Senat, prima cameră sesizată, au fost 77 de voturi împotriva proiectului, 8 obţineri şi doar 25 de voturi pentru adoptare. Decizia finală se va lua în Camera Deputaţilor.
Şerban Nicolae a anunţat că toţi senatorii PSD au votat împotriva proiectului. Explicaţia a venit de la Georgică Severin care spune că „acest guvern trebuie să administreze” treburile ţării până după alegerile parlamentare, „nu să reformeze”.
PSD are 57 de voturi în plenul Senatului, cărora li se adaugă 16 de la UNPR şi încă 14 de la ALDE. PNL are 55 de senatori.
Abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare este reglementată de articolul 115 din Constituţia României:
ARTICOLUL 115
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(Sursa: digi24.ro)