Educație juridică la Școala Gimnazială „B. P. Hașdeu” Iași

0
776

În cadrul proiectului Educație Pentru Viață, inițiat de către Asociația Pentru Dialog în Justiție în parteneriat cu  Inspectoratul Școlar Județean Iași, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Primăria Municipiului Iași, în zilele de 26 și 27 mai 2016, între orele 12-14, au avut loc activități de mediere și educație juridică, adresate elevilor din clasele V – Vlll de la Școala Gimnazială ”B. P. Hașdeu” Iași.

 

La activități au participat în jur de 600 de elevi de gimnaziu din cadrul instituției de învățământ și aproximativ 20 cadre didactice, practicieni în drept și ADR.

 

 

Școala Gimnazială ”B. P. Hașdeu” Iași s-a înscris printre școlile cu elevii cei mai deschiși față de activitatea noastră. Conducerea școlii a organizat productiv spațiul de prezentare în Sala mare de Sport a instituției, distribuind elevii pe două grupe: clasele V-Vl și clasele Vll-Vlll. Beneficiul  acestei organizări l-a prezentat faptul că astfel, noi am reușit să susținem seminariile pe  niveluri diferite de comunicare și înțelegere. Elevii din prima grupă au reacționat mai bine la jocurile de rol, filmele de prezentare, comparativ cu  cei din grupa a doua care au fost mult mai atrași de discuțiile  libere, gen ”întrebare-răspuns”. Aici ne-am bucurat de foarte multă deschidere din partea conducerii și a cadrelor didactice, de interes și curiozitate din partea elevilor.

 

 

 

Întrebările elevilor au provenit din domeniul prevenirii traficului de persoane, cu privire la vulnerabilitatea pe internet, caracteristici și modalități de identificare a traficantului de persoane, din drept penal cu privire la minoritate, infracțiuni și răspunderea  minorului, drept civil, dreptul familiei, drepturile și obligațiile copilului în societate, soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor.

 

 

Invitați în calitate de lectori la seminarul juridic susținut la Școala Gimnazială ”B. P. Hașdeu” Iași, au fost Vasile Dron – comisar șef Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane Iași, avocat Liviu Bran, executor judecătoresc Bogdan Tufeanu și mediator Maria Păduraru.

 

 

Vă reamintesc că, Educaţie Pentru Viaţă este o campanie de informare și educație juridică prin  care se organizează seminarii pe teme juridice și non juridice (prin proiecţii de film, jocuri de rol, simulări, dezbateri orale) pentru elevii din clasele V-Vlll din Iași.

 

 

Scopul proiectului derulat de către Asociația Pentru Dialog în Justiție în școlile gimnaziale din Iași vizează însuşirea cunoştinţelor juridice elementare şi promovarea unei culturi care să încurajeze respectul faţă de lege, echitatea socială, atitudinea civică şi responsabilizarea elevilor pentru faptele lor.

 

 

Mulțumim dragi elevi! Și nu uitați de mesajul campaniei noastre de informare: ”Educăm copiii să fie responsabili pentru viață! Creștem OAMENI!”

 

Maria PĂDURARU

Coordonator proiect EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ, Asociația Pentru Dialog în Justiție

Vicepreședinte Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments