Viorel Blăjuț: „A venit timpul unei generaţii politice care să-şi asume şi greşelile şi mai ales să plătească din propriul buzunar pentru ele”

0
108

Un proiect de lege depus recent în Parlament prevede ca primarii condamnaţi după preluarea mandatului să fie obligaţi să suporte costurile generate de alegerile anticipate. Viorel Blăjuţ, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, spune că în acest fel, candidaţii cu probleme penale s-ar gândi de două ori înainte de a mai intra în cursa pentru Primărie.

 

„Nu mi se pare normal ca funcţia de primar să fie câştigată de cineva care se află în arest preventiv. Nu contest în niciun fel prezumţia de nevinovăţie, dar dacă în cele din urmă primarul câştigător este declarat vinovat şi condamnat definitiv la închisoare? De ce să cheltuim din nou banul public, pentru ambiţia unui individ certat cu legea, în loc să construim ceva pentru comunitate? În acest fel îi vom obliga pe candidaţii cu probleme penale să se gândească de două ori înainte de mai intra în campania pentru Primărie. A venit timpul unei generaţii politice responsabile, care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor din care provin, dar care să-şi asume şi greşelile, şi mai ales să plătească din propriul buzunar pentru ele”, a declarat deputatul ieşean pentru „Ziarul de Iași”.

 

Întrebat dacă proiectul de lege a fost inspirat şi de situaţia de la Iaşi, unde ex-primarul Gheorghe Nichita este suspectat de mai multe fapte de corupţie, iar alegerile au fost câştigate de fostul viceprimar, Blăjuţ a afirmat doar că speră într-o schimbare radicală  a administraţiei locale.

 

„Eu sper ca Mihai Chirica să fie cu totul altceva decât Gheorghe Nichita. Campania electorală s-a încheiat, iar el este învingătorul. Chirica ne-a promis că Iaşul se schimbă în bine, iar eu chiar aştept ca Iaşul, dar şi administraţia locală, să se schimbe radical în bine”, a spus  Blăjuţ.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments