Senatorul PSD Şerban Nicolae mai are o surpriză: amnistia şi graţierea colectivă pentru deținuții cu pedepse mici

0
196

Penitenciarele din România sunt foarte aglomerate. Senatorul PSD Şerban Nicolae – autorul mai multor iniţiative controversate – propune din nou amnistia şi graţierea colectivă.

 

Problema amnistiei şi graţierii colective ar putea ajunge din nou în Parlament. Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat joi seară, la Antena 3, că va propune din nou o astfel de măsură pentru deţinuţii cu „pedepse mici, pentru fapte care nu pun în pericol siguranţa persoanei”.

 

Iniţiativa lui Şerban Nicolae vine în contextul în care ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat recent, într-un interviu acordat HotNews, că România ar putea fi sancţionată cu 80 de milioane de euro pe an din cauza condiţiilor din închisori dacă până în septembrie nu convinge CEDO că încearcă să îmbunătăţească situaţia acestora.

 

„CEDO, atunci când se satură de mulţimea speţelor pe aceeaşi temă, pune în vedere acest spectru al unor sancţiuni foarte drastice dacă nu se iau măsuri. Vreau să fac o precizare. Ceea ce se reproşează României e legat de politica penală a statului român, care e represiv.

 

Arestul preventiv e folosit în exces, aproape pentru orice… Măsurile preventive, pedepsele foarte mari în condiţii foarte grele, fac ca, de fapt, sancţiunea să se transforme într-un tratament umilitor, degradant şi agresiv”, a declarat Şerban Nicolae.

 

În acest context, senatorul PSD pune din nou problema unui proiect de lege privind amnistia şi graţierea colectivă.

 

„Avem penitenciare cu peste 200% depăşită capacitatea… Pedeapsa e privarea de libertatea, nu umilirea, degradarea, tratamentul inuman. Nu o să mă feresc, o să spun public. Pun din nou problema unei amnistii. E vorba de pedepse mici, pentru fapte care nu pun în pericol siguranţa persoanei”, a adăugat Şerban Nicolae, care a dat exemplul unui deţinut precum Gheorghe Menicinicopschi, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA al lui Dan Voiculescu.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments