Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi este blocat în faza de discuţii. Cu toate că terenul de 12 hectare din comuna Miroslava pe care ar urma să fie construită unitatea medicală a fost trecut în domeniul public al Ministerului Sănătăţii de la începutul anului, proiectul stagnează pentru că reprezentanţii Sănătăţii nu au decis cum se va face finanţarea.
Lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi nu vor începe în acest an. Deşi proiectul spitalelor regionale de urgenţă a fost început încă din 2006, până acum nu au fost făcuţi paşi concreţi în nicio regiune. După mai multe locaţii refuzate, Ministerul Sănătăţii s-a oprit în cele din urmă la un teren din comuna Miroslava. „Este în sensul giratoriu de la Valea Ursului, Drumul Judeţean 248A, drumul care duce de la Iaşi la Voineşti. În stânga, daca vă uitaţi, este un teren liber destinat pentru spitalul de urgenţe,” a explicat Dan Niţă, primarul comunei Miroslava.
Problema care ţine lucrările în loc este însă finanţarea. Costul construcţiei este estimat la peste 200 de milioane de euro.
„Ca soluţii de finanţare au rămas în discuţie două: una ar fi pe fonduri structurale şi Ministerul de Finanţe caută o soluţie pentru cofinanţare, pentru partea de cofinanţare, iar a doua soluţie este cu un fond de investiţii internaţional care să concesioneze terenul, să construiască spitalul şi să-l închirieze Ministerului Sănătăţii. S-ar putea să reuşim să-l finanţăm pe fonduri structurale,” a explicat Vasile Cepoi, consilierul premierului pe probleme de sănătate.
„Chiar ieri, la ultima întâlnire cu ministrul Eugen Nicolăescu el preciza că în împrumutul pe care se doreşte să se ia pe Sănătate la Banca Mondială primul proiect prioritar care ar trebui de fapt să susţină proiectul european, adică contribuţia statului român la un proiect european îl constituie spitalele de urgenţă, 4 spitale regionale de urgenţă şi din acestea 4 pe primul loc este Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi,” a explicat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Până la definitivarea proiectului, rolul de spital regional este asigurat de Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, cea mai mare unitate medicală din Moldova care a primit nivelul de competenţă I A. Aici sunt preluaţi şi trataţi pacienţii politraumatizaţi şi urgenţele majore.
(Sursa: digi24.ro)