Aeroportul Internaţional Iaşi a inaugurat pe 25 iunie a.c. primul zbor direct IAȘI-MADRID, cursă ce va fi efectuată săptămânal de Compania Naţională TAROM.
Astfel, ieşenii dar şi locuitorii din regiunea de N-E au acum posibilitatea să călătorească spre această nouă destinaţie în fiecare zi de miercuri şi sâmbăta. Avionul decolează de la Iaşi la ora 19:50 şi ajunge pe Aeroportul Barajas (Madrid) la ora 23:05. Decolarea la Madrid are loc la ora 00:10, iar aeronava va ateriza la Iaşi la ora 05:10.
Introducerea noii curse vine în urma negocierilor intense cu operatorul aerian care a înţeles necesitatea conectării Iaşului cu centre europene puternice.
Lansarea primului zbor spre capitala Spaniei a avut loc la Aeroportul Iaşi, în incinta noului terminal de pasageri. Evenimentul a început cu o conferinţă de presă, urmată de tăierea tortului tematic. Din program nu au lipsit momentele artistice de dans tradiţional spaniol şi de interpretare chitara clasică. Punctul culminant al evenimentului l-a reprezentat „botezul” aeronavei, cu arcul de apă, iar la momentul decolării spre nouă destinaţie au avut ocazia să asiste şi jurnaliştii.
Marius BODEA, Preşedintele C.A. Aeroportul Internaţional Iaşi:
„De-a lungul timpului, Madrid a fost destinaţia cea mai solicitată de cei care doresc săcălătorească de la Aeroportul Iaşi şi iată că, după îndelungi discuţii cu partenerul nostru strategic, Compania Naţională TAROM, acest vis al comunităţii ieşene, dar şi al întregii regiuni de Nord-Est a devenit realitate începând cu 25 iunie 2016. Iaşul este conectat direct cu o nouă capitală europeană, Madrid fiind un puternic centru industrial şi universitar al Europei, o destinaţie turistică foarte atractivă, care găzduieşte anual peste 30 de milioane de vizitatori. Iar dincolo de acestea, Madrid este locul unde concetăţenii noştri au plecat să muncească, iar acum este momentul când aceştia pot reveni mai uşor acasă sau familiilor lor de aici pot să îi regăsească mai uşor acolo unde ei lucrează. Evident, acest lucru a devenit posibil datorită unei colaborări strânse cu operatorul TAROM, iar noi vom continua să dezvoltăm toate rutele necesare pentru ca Iaşul să fie legat de cât mai multe destinaţii din Europa, şi nu numai. Noua investiţie pe care compania TAROM o face în Iaşi are şanse să fie una de mare succes, şi ne dorim foarte mult ca un astfel de parteneriat să devină şi mai consistent. Ţin să mulţumesc încă o dată companiei naţionale pentru deschiderea şi încrederea acordate.”
Costin CIOTEC, Director Marketing şi Vânzări TAROM:
„Inaugurarea zborului Iași-Madrid este o reuşită pentru compania noastră. Cu acest zbor, TAROM ajunge la 19 frecvente pe săptămână şi opt destinaţii deservite pe curse externe din Iaşi, alături de cele 30 de frecvenţe săptămânale pe ruta internă Otopeni. Peste 10% dintre pasagerii care călătoresc cu TAROM sunt îmbarcaţi şi debarcaţi pe Aeroportul Iaşi, iar anul acesta sperăm să depăşim aici pragul de 250.000 de pasageri. Aeroportul Iaşi este un partener important pentru TAROM, aflat într-o zonă cu un potenţial însemnat de dezvoltare. Vom acorda o atenţie deosebită creşterii activităţii pe acest aeroport, iar aici mă refer inclusiv la zboruri care să ofere posibilitatea unor conexiuni către destinaţii mai îndepărtate”.
Paul BUTNARIU, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi:
„Salut introducerea cursei Madrid direct din Iaşi şi mă bucură faptul că o companie precum este TAROM acordă o atenţie sporită aeroportului nostru. În plus, nu doar Camera de Comerţ Iaşi, ci şi celelalte Camere din regiunea de Nord-Est apreciază sporirea numărului de curse şi, în mod special, a numărului de pasageri la Aeroportul Iaşi. Acest lucru se datorează, evident, unui management performant şi unei excelente colaborări cu companiile aeriene care vin să investească la Iaşi. Mă bucură în mod deosebit faptul că mediul de afaceri are, iată, atât de mai multe disponibilităţi de a se deplasa spre oraşe europene puternice din punct de vedere economic. Iar unul dintre efectele benefice ale dezvoltării Aeroportului Iaşi este că numărul de turişti în zona noastră este mai mare decât suma toturor celorlalte reşedinţe de judeţ din regiunea de N-E, o performanţă deosebită pentru oraşul nostru. Datorită posibilităţilor de acces oferite de cursele aeriene de pe Aeroportul Iaşi, se dezvoltă conferinţe, simpozioane, tot ceea ce există pe industria orizontală, legată de aceste afaceri. Apreciez posibilităţile de dezvoltare la Iaşi, iar Camera de Comerţ a propus deja câteva idei din partea mediului de afaceri, respectiv noi direcţii de dezvoltare pentru ceea ce înseamnă curse, respectiv Amsterdam şi Heathrow – Londra, destinaţii ce permit conexiuni intercontinentale mult mai rapide”.
Reamintim că Iași-Madrid este prima cursă externă introdusă de compania TAROM, în acest an, în programul de zbor de la Aeroportul Iaşi. În prezent, Compania Naţională TAROM operează zboruri directe din Iaşi spre şapte destinaţii externe: MADRID, MUNCHEN, LONDRA, ROMA, BOLOGNA, TORINO şi TEL AVIV, dar şi curse interne spre OTOPENI.
ORARUL de ZBOR IAȘI-MADRID:
IAS 19:50 – MAD 23:05
MAD 00:10 – IAS 05:10
(Foto: Pro Image)