Comori incredibile în Marea Neagră. Vestigiile submarine vor fi explorate din primăvara lui 2014

0
789

Operaţiune spectaculoasă în Marea Neagră: specialiştii marini vor face o hartă a comorilor subacvatice. Exploratorii spun că în adâncul apelor noastre se găseşte un adevărat mozaic arheologic: corăbii antice, sarcofage, amfore ori vapoare din secolele trecute. În plus, pasionaţii de istorie pot face scufundări alături de experţi.

 

Epava distrugătorului „Moskva” a fost găsită de scafandrii români la 15 mile marine de Agigea. Ambarcaţiunea s-a scufundat în urmă cu 70 de ani. A fost găsită în 2010, la 45 de metri adâncime, ruptă în două bucaţi. Şi nu este singura epavă spectaculoasă de pe fundul Mării Negre. Specialiştii de la Institutul de Cercetare GeoEcoMar vor să realizeze o hartă subacvatică, cu toate detaliile despre comorile din adâncuri.

 

„În final va rezulta un aşa numit repertoar arheologic, din care vom selecta anumite obiective ce vor fi dedicate vizitării de către turişti”, spune managerul proiectului, Glicherie Caraivan.

 

O parte dintre aceste vestigii submarine nu vor fi scoase la suprafaţă, fiind considerate obiecte de patrimoniu. În schimb, piesele foarte vechi, care nu fac parte din patrimoniul naţional, urmează să fie expuse la Muzeul de Istorie Constanţa.

 

Geologii şi exploratorii se aşteaptă să descopere şi oraşe antice dispărute sub ape.

„De la aceste nave am putea trece la un alt punct, cel al aşezărilor care existau pe malul Mării Negre”, spune Constantin Chera, cercetător ştiințific al Muzeului de Istorie Constanţa.

 

Cartografierea acvatică va fi făcută cu ajutorul unui sonar, care poate fi lansat la o adâncime de până la 1.000 de metri.

 

„Este un echipament care va fi folosit în scanarea fundului mării. Se vor determina anumite anomalii geologice şi geofizice de pe fundul mării, cu ajutorul cărora se vor realiza hărţi şi se vor identifica locaţiile interesante din punct de vedere arheologic”, explică Vlad Rădulescu, geofizician la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare GeoEcoMar.

Explorarea marină va începe în primăvara anului viitor.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments