Cea mai mare pensie din țară. Un bucureștean ridică lunar 5.100 de euro

0
100

Cea mai mare pensie brută din România se ridică la 28.825 de lei, iar aceasta ajunge la 23.090 de lei, adică în jur de 5.100 de euro, după reţinerea impozitelor, conform datelor oficiale.

 

Cel mai mare cuantum al pensiei din sistemul public de stat este de 28.825 de lei și este încasat lunar de o persoană din Bucureşti, conform datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), la solicitarea Agerpres. Conform instituției, acestei pensii de 28.825 de lei i se aplică următoarele reţineri: 5,5% contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi 16% cota de impozit. Astfel, după aplicare acestor reţineri, pensia netă a fost de 23.090 de lei.

 

În partea opusă, în ceea ce privește cel mai mic cuantum al pensiei, CNPP precizează că în sistemul public nu există un astfel de venit sub 400 de lei. Instituţia menţionează faptul că, potrivit articolului 50 din Legea 339/2015 a bugetului de stat pe anul 2016, în acest an nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, este de 400 de lei.

 

De asemenea, datele CNPP arată că, la data de 31 mai 2016, în sistemul public de pensii din România exista un număr de 5.100.799 de pensionari. Pensia medie este 885 de lei.

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments