Un avion al companiei Singapore Airlines Ltd, care se îndrepta spre Milano, a luat foc luni dimineaţa, după ce s-a întors pe aeroportul Changi, când unul dintre motoare a transmis un semnal de alarmă.
Motorul drept al aeronavei a luat foc după ce avionul, un Boeing 777-300R, a aterizat, în jurul orei locale 6.50 (2.50 ora României), informează news.ro.
Imagini publicate pe reţelele de socializare arată aeronava cu aripa în flăcări. Serviciile de urgenţă au stins flăcările rapid.
Niciunul dintre cei 222 de pasageri şi 19 membri ai echipajului nu au fost răniţi. Ei urmează să îşi continue drumul spre Milano la bordul unei alte aeronave, în cursul zilei de luni, a precizat compania.
(Sursa: Știrile Pro TV)