Permis de conducere fals, depistat la controlul de frontieră de la Albiţa

0
127

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat un tânăr care conducea un ansamblu de vehicule în baza  unui permis de conducere fals.

 

În ziua de 24 iunie a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, cetăţeanul din R. Moldova Viorel C., în vârstă de 22 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în Germania.

 

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals total.

 

În legătură cu cele constatate, Viorel a declarat că în urmă cu trei luni a urmat cursurile unei şcoli de şoferi din Chişinău în vederea obţinerii categoriei “BE”, dar nu a promovat examenul final. Având nevoie de permis de conducere valabil pentru această categorie a apelat la o persoană din R. Moldova, care i-a procurat permisul de conducere prezentat la control, contra sumei de 150 de euro.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

Autoturism radiat din circulaţie din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră vasluieni în trafic

 

Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Făciu au depistat un bărbat care conducea un autovehicul radiat din circulaţie de autorităţile germane.

 

În data de 25 iunie a.c., în jurul orei 21.30, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, la intersecţia DN 24 A cu DC 62 Murgeni – Cârja, un autoturism marca Nissan Europe, cu număr de înmatriculare specific Germaniei, condus de cetăţeanul român C.S., în vârstă de  22 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui.

 

 Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul figurează radiat din circulaţie de autorităţile din Germania, iar plăcuţele de înmatriculare figurează ca fiind furate.

 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul de la un prieten şi că nu avea cunoştinţă despre neregulile constatate.

 

În cauză se fectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere  pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat .

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments