Cântăreţul de origine română, RJ a debutat la începutul anului în industria muzicală cu single-ul compus chiar de el, “Here Today”, tot el regizând şi editând clipul piesei, ce a avut premieră la NBC Universo, în doar câteva săptămâni fiind vizualizat în întreaga lume, fapt ce i-a dat lui acestuia încredere de sine.
Aşa că, RJ a lansat recent cel mai nou hit al său, “I’m Gone”, cu care vrea să cucerească şi să viziteze România, videoclipul piesei atrăgând peste un milion de vizualizări pe YouTube în doar o săptămână.
Bunicul lui RJ, Al Lizer s-a născut în Los Angeles, dar părinţii lui Al (străbunicii lui RJ) Louis şi Betty Lizer s-au născut în România şi au trăit în oraşul Bacău. Al a fost un violonist şi un copil minune, care atunci când a absolvit liceul, s-a înrolat în armată pentru a lupta în al doilea război mondial. Odată, de Crăciun, în timp ce erau staţionaţi în nordul Franţei, el a fost rugat să cânte la vioară într-o biserică engleză, apoi, în timp ce Al a fost în Anglia, camarazii săi, întreaga sa companie a fost ucisă. Muzica i-a salvat viaţa. Dar cel care şi-a iubit nepotul şi a fost foarte mândru de diplomele, premiile şi realizările lui RJ la aşa o vârstă fragedă, a murit vara trecută.
Aşadar, descendență românească, RJ afirmă faptul că dragostea lui pentru muzica nu este numai ceva personal, ci şi un tribut adus bunicului său cu care a avut o relaţie strânsă. De asemenea, el intenţionează în viitor să colaboreze cu artişti români deoarece el este deja un mare fan al muzicii şi culturii locale.
Născut în 1997 în Los Angeles, fiu al Laurei Lizer, un manager de afaceri de la Hollywood, şi a lui Rob Word, un producător şi director de televiziune, RJ a început lecţii de pian la vârsta de 6 ani, după vizionarea clipului “Billie Jean” al lui Michael Jackson.
Emisiunea “Motown 25” a făcut că pasiunea lui pentru muzica să crească. „Uneori, încă mă simt că acel copil care se uită la televizor, copleşit de această prezenta energetică masivă.”, a spus artistul.
După şcoală elementară, acesta s-a alăturat unei companii de teatru şi a început să facă teatru muzical la vârsta de 10 ani şi a continuat pe tot parcursul gimnaziului. El a decis să participe la concursul de admitere pentru a vedea dacă ar putea intra în liceul prestigios al artelor spectacolului, Los Angeles County High School for the Arts, unde peste 1000 de studenţi concurau pentru aproximativ 130 de locuri. RJ a fost acceptat la specializarea principală teatru şi specializarea secundară film.
La vârsta de 15 ani, acesta a câştigat Premiul “Rising Star” la Festivalul de Film de la Moondance. În tot acest timp, RJ a început să producă şi să regizeze filme scurte, reuşind chiar să câştige premiul “Cel mai bun regizor” pentru filmul sau, “Mendacity”.