Polițist de frontieră, rănit grav în urma unei bătăi generale între oamenii legii și hoții de lemne

0
138

O altercație între polițiștii de frontieră și mai mulți hoți de lemne sprijiniți de localnici a avut loc în localitatea Poienii de sub Munte din județul Maramureș. Un polițist grav rănit în urma conflictului a fost transportat la spital.

 

Radu Lung, de la Poliția de Frontieră Sighet, a declarat că o patrulă din cadrul secției Poienii de sub Munte în timpul serviciului a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri un autoturism de teren neînmatriculat. Vehicul nu a oprit, iar aceștia au continuat urmărirea acestuia până ce autoturismul de serviciu a ajuns pe o stradă înfundată, unde mai mulți localnici au blocat circulația punând lemne la marginea drumului. Aceștia, în număr de aproximativ 100, au adresa injurii și amenințări ofițerilor.

 

Cei 3 polițiști prezenți la fața locului au fost agresați fizic si verbal de către localnici și au fost nevoiți să cheme întăriri. Primii ajunși au fost ofițerii de la postul rural de poliție. Unul din polițiști a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportat la Spitalul din Vișeul de Sus, unde a fost diagnosticat cu contuzii la nivelul feței și a abdomentului, și a fost redirecționat către Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

 

Conform reprezentatului de la Poliția de Frontieră Sighet, în cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ultraj, mai multe persoane urmând a fi cercetate, unii dintre cei implicați fiind în evidența poliției cu antecedente.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments